• Deputatul Laurențiu Gîdei are un mesaj tranșant pentru cetățeni
  • El le cere să uite de conspirații și să meargă la vaccinare
  • El s-a uitat la statistici și a realizat că cei mai mulți dintre pacienți nu sunt vaccinați

Deputatul gălățean Laurențiu Gîdei are un mesaj tranșant pentru cetățeni. El le cere să uite de conspirații și să meargă la vaccinare. Mesajul apare în condițiile în care numeroși cetățeni din localitatea din care provine parlamentarul refuză să se vaccineze.

Mesajul lui Laurențiu Gîdei îi vizează în special pe locuitorii orașului Tg.Bujor. Parlamentarul le cere oamenilor să se vaccineze deoarece numărul persoanelor infectate este în creștere, iar spitalele din județul Galați nu mai au paturi libere pentru bolnavii de COVID-19.

El s-a uitat la statistici și a realizat că cei mai mulți dintre pacienți nu sunt vaccinați.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Majoritatea celor care au nevoie de spitalizare NU sunt vaccinați! (…) Lăsați deoparte conspirațiile, cipurile, prostiile și vaccinați-vă”, a scris parlamentarul gălățean pe Facebook.

În orașul Tg.Bujor există un singur centru de vaccinare AstraZeneca și se amenajează încă un flux pentru vaccinul Pfizer. La centrul existent capacitatea de vaccinare este de 60 persoane în fiecare zi, însă media este de 17 persoane zilnic. De vină sunt lipsa de informații și manipularea, susține deputatul Gîdei.

„Vă informați prost, din surse cretine și refuzați un vaccin care a scos Anglia din lockdown!!! Suntem prea superficiali!!! Avem vaccin dar nu-l vrem, pentru că a zis un deștept în goana după notorietate nu știu ce bazaconii”, a precizat Laurențiu Gîdei.

Potrivit statisticilor, orașul Tg.Bujor are o rată de infectare de 3,21 persoane la mia de locuitori.