• O eroare de software a făcut ca o aeronavă a companiei TUI să întâmpine dificulăți la decolare
  • Eroarea a determinat ca fiecare persoană înregistrată cu titlul de „domnișoară” să fie trecută la categoria de greutate a copiilor
  • În documente, aeronava apărea cu 1.200 de kg mai ușoară decât în realitate

O greșeală de software a făcut ca o aeronavă a companiei TUI să întâmpine dificulăți la decolare, deoarece pasagerele care erau înregistrat cu titlul de „domnișioară” erau trecute la categoria de greutate a copiilor, relatează The Guardian.

Decolarea de pe aeroportul din Birmingham către Mallorca, a navei cu 187 de pasageri la bord, a fost descrisă de către Direcția de Investigare a Accidentelor Aeriene (AAIB) ca un „incident grav”.

O actualizare a sistemului de rezervare a companiei realizată în perioadă în care avioanele se aflau la sol din cauza pandemiei, a arătat că 38 de pasageri au fost înregistratți cu „greutatea standard” a unui copil de 35 kg, în loc de greutatea destinată adulților, de 69 kg.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Astfel, în documentele care sunt înmânate pilotului apărea că avionul Boeing 737 era cu mai mult de 1.200 kg mai ușor față de greutatea reală. Anchetatorii au descris eroarea ca „un simplu defect” în sistem. Porgramul ar fi fost dezvoltat într-o țară unde titlul „Miss” (domnișoară) este folosit pentru un copil și „Ms” (folosit atunci când te adresezi unei femei a cărei stare civilă îți este necunoscută) pentru o femeie adultă.

În ciuda problemei, propulsia folosită pentru decolarea din 21 iulie 2020 a fost doar „marginal mai mică” decât ar fi trebuit și „funcționarea în siguranță a aeronavei nu a fost compromisă”, au transmis autoritățile.

Alte două zboruri ale companiei TUI au fost afectate de aceeași eroare. Problema a fost identificată cu 11 zile înainte de incident și softul a fost modificat. Cu toate acestea, datele înregistrate pentru zborurile din 21 iulie nu au fost schimbate.

Compania a introdus ulterior opțiunea de a verifica manual dacă femeile adulte au fost înregistrate la categoria „doamnă” în documente.

TUI a declarat într-un comunicat: „Sănătatea și siguranța clienților și a echipajului nostru este întotdeauna preocuparea noastră principală. În urma acestui incident izolat, am corectat o eroare identificată în sistemul IT. După cum se menționează în raport, operarea în siguranță a zborului nu a fost compromisă.”