• Jeff Bezos a împărtăşit o scrisoare primită de la un cuplu, care a cumpărat două acţiuni Amazon în 1997
  • Acţiunile valorează acum peste 80.000 de dolari
  • Fiul lor vinde acum o parte din acţiuni pentru a-și putea cumpăra o casă

În 1997, un cuplu a cumpărat două acţiuni ale unei companii care vindea cărţi pentru copilul lor de 12 ani, relatează Business Insider. În anii următori, băiatul a vrut să vândă acţiunile, însă părinţii lui au insistat să le păstreze.

24 de ani mai târziu, acea micuţă companie este una dintre cele mai mari corporaţii din lume. De-a lungul timpului, acţiunile s-au împărţit de trei ori şi au devenit 24, iar în prezent valorează 81.098 de dolari.

În scrisoarea trimisă lui Jeff Bezos, cuplul a dezvăluit că şi-ar fi dorit să fi cumpărat 10 acţiuni. Bezos spun că aude astfel de poveşti foarte des.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Bezos este chiar cel care a profitat cel mai mult de valorea acţiunilor Amazon. El este cel mai bogat om din lume, cu o avere aproximată la 198 de miliarde de dolari.