• Florin Cîțu: „Discutăm. Toate partidele și-au pus opțiunile pe masă”
  • „Sper să vină cât mai repede soluția”, a adăugat premierul
  • Florin Cîțu: „Avem un moment ca orice coaliție, vedem cum îl depășim, e important să vedem și ce ne-a adus aici”

Premierul Florin Cîțu spune, după prima ședință a coaliției după schimbarea lui Vlad Voiculescu, că în acest moment coaliția e singura soluție: „Discutăm. Toate partidele și-au pus opțiunile pe masă”.

Florin Cîțu a declarat, luni seară, la Digi24: „Discutăm. Toate partidele și-au pus opțiunile pe masă”.

România are nevoie de guvernare, iar coaliția este cea mai bună opțiune și singura soluție, potrivit prim-ministrului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Cîțu spune că așteaptă nominalizarea unei persoane pentru Ministerul Sănătății, portofoliul aparținând USR PLUS, în condițiile în care pandemia trebuie gestionată.

„Sper să vină cât mai repede soluția”, adaugă premierul.

Întrebat dacă exită în acest moment o criză, Cîțu a răspuns: „avem un moment ca orice coaliție, vedem cum îl depășim, e important să vedem și ce ne-a adus aici”.

Întrebat, de asemenea, în ce măsură se poate continua, în condițiile în care s-au spus „foarte multe”, jurnalistul specificând declarația lui Cătălin Drulă, potrivit căreia Florin Cîțu e „un zombie politic”, premierul a reluat ideea potrivit căreia va evalua fiecare ministru în funcție de ceea ce face, nu de ceea ce spune.

Coaliția urmează să se reunească din nou marți la ora 16.00.