Premierul Florin Cîțu, întrebat ce va face dacă la Ministerul Sănătății va fi propus tot Vlad Voiculescu, spune „să nu discutăm scenarii”. Atacurile fostului ministru ajută PSD și pe cei care sunt împotriva campaniei de vaccinare, nu coaliția.

Florin Cîțu a declarat, luni seară, la Digi24, răspunzând la o întrebare, că nu are nimic să își reproșeze în scandalul cu Vlad Voiculescu: „mi-am exercitat dreptul constituțional. Sunt dispus să îmbunătățim relațiile”.

Întrebat ce s-a întâmplat miercuri, ziua în care l-a demis pe Vlad Voiculescu, Cîțu a spus: „am luat o decizie. Am spus în coaliție (în ședința de luni – n.r.), miercuri a fost luată decizia”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

La întrebarea dacă este dispus să semneze un act prin care să dea asigurări că nu se va mai atinge de un ministru decât dacă are „binecuvântarea coaliției”, premierul a spus că este „OK” să aibă discuții, protocoale, atât timp cât își păstrează atributul constituțional, pentru că nu se poate negocia Constituția.

Legat de cele mai recente declarații ale lui Vlad Voiculescu, referitoare la ritmul vaccinării și la lipsa unei campanii eficiente de comunicare, premierul afirmă că acesta atacă o campanie de vaccinare care a dus la poziția a patra în Europa a României în privința persoanelor vaccinate cu ambele doze: „Nu prin atacuri făcute de colegi asupra campaniei facem ca oamenii să se vaccineze, trebuie să susținem campania, chiar dacă nu ne convine. Campania ne ajută pe toți. De aceea nu înțeleg astfel de comentarii”.

Potrivit premierului, România a avut o strategie cu care au fost de acord cu toții, respectiv vaccinarea personalului medical pentru a elimina focarele din spitale, apoi a vârstnicilor din centrele de bătrâni, a persoanelor de peste 65 de ani și a celort cu boli cronice, după care a început etapa a 3-a, în care se poate vaccina toată lumea.

Întrebat dacă declarațiile lui Voiculescu legate de decesele subraportate ajută, Cîțu a spus că „îi ajută pe cei de la PSD, pe cei care neagă beneficiile campaniei, pe cei care sunt împotriva campaniei de vaccinare, nu și coaliția de guvernare”.

„Astfel de comentarii distrug încrederea cetățenilor, aici avem o problemă foarte mare. Ministrul Sănătății care va fi propus va avea toată susținerea mea pentru a trece peste această perioada. Dacă avem o persoană competentă care vrea reformă în sănătate”, susține Cîțu.

Întrebat ce va face dacă propunerea USR PLUS va fi tot Vlad Voiculescu, Cîțu spune: „să nu discutăm scenarii. În acest moment sunt lucruri foarte importante de rezolvat, e nevoie de un ministru al Sănătății. (…) Nu avem timp să discutăm. Pentru mine e important să avem o coaliție care funcționează și un ministru al Sănătății cât mai repede pentru că avem obiective foarte importante. Să începem să revenim la normalitate după 1 iunie”.