• Turiștii din Statele Unite vor avea voie să viziteze Uniunea Europeană în următoarele luni
  • Condiţia este ca ei să fie vaccinaţi împotriva Covid-19, a declarat Ursula von der Leyen
  • Pandemia a devastat industria turismului de pe continentul european

Turiștii din Statele Unite vor avea voie să viziteze Uniunea Europeană în următoarele luni, cu condiția să fie vaccinați împotriva Covid-19, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un interviu, duminică, 25 aprilie, la New York Times.

„Din ceea ce văd, americanii folosesc vaccinuri aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)”, a spus ea. „Acest lucru va permite libera circulație și călătoria către Uniunea Europeană”. „Pentru că un lucru este clar: cele 27 de state membre vor accepta, necondiționat, pe toți cei care sunt vaccinați cu vaccinuri aprobate de EMA”, a asigurat președintele Comisiei Europene

„Progrese uriașe”

Ursula von der Leyen nu a dezvăluit o dată specifică, însă The New York Times a spus că noile reguli ar putea fi puse în aplicare încă din această vară, deoarece vaccinările cresc în toată lumea.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat cele trei vaccinuri utilizate în Statele Unite: Moderna, Pfizer-BioNTech și Johnson & Johnson. Arătând spre „enormul progres” al Statelor Unite, Ursula von der Leyen a remarcat că sunt pe cale să vaccineze 70% din populația lor adultă până la jumătatea lunii iunie. Reluarea călătoriilor ar depinde „de situația epidemiologică, dar situația se îmbunătățește în Statele Unite, la fel ca, sperăm, în Uniunea Europeană”, a adăugat ea.

Pandemia a devastat industria turismului de pe continentul european, după cum demonstrează închiderea frontierelor pentru călătoriile neesențiale introduse de mai multe țări ale Uniunii.

Săptămâna trecută, Grecia, a cărei economie depinde în mare măsură de veniturile generate de turism , a declarat că turiştii din UE și alte cinci țări vor fi scutiți de carantină obligatorie la sosire, cu condiția să fie vaccinați împotriva Covid-19 sau să poată da rezultate negative pentru coronavirus. Uniunea Europeană are în vedere crearea unui pașaport de sănătate pe care ar dori să-l lanseze în această vară.