• Antreprenorii din industria nunților propun organizarea de nunți-test
  • Astfel de nunți s-au făcut deja în Londra, Berlin sau Barcelona
  • Peste 250.000 de nunți sunt programate anul acesta

Mirii primesc o șansă care i-ar putea salva pe viitor. Dacă se pot face concerte experiment, de ce nu s-ar putea organiza și nunți de probă?!

Aproape 500.000 de îndrăgostiți și-au programat căsătoria anul acesta, iar unii se tem că ar putea să nu o mai facă din cauza restricțiilor. Salvarea lor vine acum de la specialiștii din Berlin și Amsterdam, care spun că nunțile pot fi organizate în siguranță, dacă sunt respectate câteva măsuri. Iar la sfârșitul evenimentului, trag concluziile: câți invitați s-au infectat.

Care ar putea fi noile condiții de intrare la nuntă

Propunerea este ca la intrarea în sala de eveniment să se prezinte un test PCR sau să se facă chiar teste rapide la intrare.

De asemenea, ar putea să fie permis doar accesul celor care și-au făcut a doua doză de vaccin sau să se prezinte câte un test antigen care să demonstreze faptul că persoana respectivă a trecut prin boală.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Și nu în ultimul rând, la două săptămâni de la eveniment fiecare persoană prezentă la nunta respectivă să facă un test și astfel să se tragă niște concluzii.