- Zeci de salariaţi ai Şantierului Naval Damen Galaţi s-au infectat cu virusul COVID-19.
- Conducerea companiei a impus o serie de reguli stricte.
- Persoanele care au intrat în contact cu cei infectaţi au fost izolate.
41 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19 au fost înregistrate la Şantierul Naval Damen Galaţi în ultimele opt zile. Dintre acestea, 35 de persoane sunt de pe şantier, iar celelalte lucrează la subcontractorii Damen Galaţi.
Advertisment
„De la ȋnceputul săptămânii 26 şi până ȋn prezent, pe platforma Şantierului Naval Damen Galaţi s-a ȋnregistrat un număr de 41 cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus.
Este vorba despre 35 de angajaţi ai şantierului şi 6 angajaţi ai subcontractorilor, 3 dintre cazuri fiind vindecate.
Recomandări
Ȋn toate aceste cazuri, am identificat contacţii acestor persoane asigurând intrarea lor ȋn auto-izolare şi am dezinfectat spaţiile / facilităţile ȋn care aceştia şi-au desfăşurat recent activitatea”, au anunţat, la solicitarea MEDIAFAX, reprezentanţii Damen Galaţi.
41 de cazuri în câteva zile reprezintă o creştere bruscă după ce, de la începutul epidemiei, în şantierul gălăţean au apărut doar trei cazuri. Ca urmare, conducerea companiei a fost nevoită să ia măsuri suplimentare de protecţie.
„Ȋncepând cu data de 25 iunie 2020, purtarea măştii de protecţie este obligatorie ȋn incinta şantierului nu doar ȋn spaţiile deschise şi ȋn cursele convenţie ci şi ȋn spaţiile ȋnchise.
S-a ȋnceput testarea COVID-19 pentru contacţii potenţiali ai cazurilor confirmate. Ȋncepând cu săptămâna 27, s-a introdus lucrul ȋn două schimburi.
Ȋncepând cu săptămâna 27, s-a introdus măsura termoscanării la punctele de acces ȋn şantier. Acest lucru se va realiza prin intermediul unor containere speciale prevazute cu camere de termoscanare asigurand fluidizarea traficului şi triajul epidemiologic”, au explicat reprezentanţii Damen.
De la începutul epidemiei, în şantierul naval Damen din Galaţi o persoană a decedat după ce s-a infectat cu virusul COVID-19.
- VIDEO. Moment inedit la Londra: cea mai înaltă și cea mai scundă femeie din lume s-au întâlnit
- Inovație în technologia medicală: XO Motion este primul exoschelet din lume
- Vin sărbătorile în România! Târgurile „Planeta Crăciun” și Wonder Events Fair te așteaptă
- Cât ai plăti pentru o banană? Care sunt cele mai excentrice cheltuieli ale miliardarilor
- Universitatea Babeș-Bolyai scrie istorie în educație. UBB e lider în marketing universitar pentru al 10-lea an
Partenerii noștri