• Emil Boc: „Sunt convins că vor fi, deocamdată nu știm exact condițiile
  • Primarul orașului a anunțat organizarea unui eveniment-test la Cluj-Napoca
  • Emil Boc: „Va fi fără mască, cu condiția să fii imunizat, asta înseamnă să ai ambele doze de vaccin efectuate”

Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, este convins că în această vară vor fi organizate festivaluri, dar spune că încă nu au fost stabilite condițiile în care acestea vor putea avea loc.

Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat organizarea unui eveniment-test la Cluj-Napoca.

„Să avem un spectacol de operă-test, care să stea la baza viitoarelor măsuri de organizare a teatrelor, a operelor, a evenimentelor în ansamblu. Va fi fără mască, cu condiția să fii imunizat, asta înseamnă să ai ambele doze de vaccin efectuate, probabil că vor permite și cu un test PCR, astfel încât să putem monitoriza starea de sănătate a celor care au fost la spectacol, să putem avea o concluzie, așa cum au avut și cei de la Barcelona. Evident, ministerul va face cunoscute aceste condiții săptămâna viitoare”, a declarat Emil Boc, la Aleph News.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Primarul din Cluj-Napoca este convins că marile festivaluri vor fi organizate în această vară.

„Noi am avut o discuție atât cu premierul Cîțu, cât și în comitetul național care pregătește măsurile de relaxare după 1 iunie. Acolo au fost exprimate multe puncte de vedere, în general opinia majoritară este că da, vom avea evenimente în această vară, da, avem nevoie de această lună de foc pentru vaccinare, astfel încât să trecem un prag critic în vederea asigurării unei proporții cât mai mari din populație care să fie vaccinată, astfel încât deja din luna mai să fie cunoscute condițiile pentru lunile august, septembrie, când vor fi organizate aceste festivaluri mai mari. Eu sunt convins că vor fi, deocamdată nu știm exact condițiile”, a mai spus Emil Boc.

Acesta a precizat că acestea sunt motivele pentru care la Cluj are loc o „campanie consistentă de vaccinare”: „Le spunem tuturor festivalierilor de toate vârstele: dacă vreți să ajutați revenirea cât mai repede la aceste festivaluri vă rugăm să vă vaccinați”.