• Italia oferă cursuri gratuite toată vara pentru copiii de la 3 la 18 ani
  • Guvernul italian va investi în zonele sărace din sud
  • Participarea la cursuri este opţională, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori

Guvernul italian investește 500 de milioane de euro în cursurile de vară pentru ca elevii să recupereze materiile pierdute din cauza pandemiei. România, în schimb, nu are nimic concret în acest sens. Anastasia este elevă în clasa a V-a într-o școală din București și nu îi surâde ideea de a merge la școală în vacanța de vară.

„Ar fi mai bine să avem cursurile opționale tot în timpul școlii, când oricum suntem mai focusați pe școală și învățat”, a spus Anastasia.

Cristina Tunegaru, profesor de limba română, consideră că orice idee de recuperare a materiei trebuie gândită foarte bine. Este de părere că ce funcționează în altă țară, s-ar putea să nu funcționeze în România. Spune însă că profesorii sunt dispuși să susțină orele de recuperare și în vară.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Dacă orele sunt plătite sunt convinsă că mulți profesori vor dori să țină aceste ore de recuperare. Orice șansă să ne întoarcem la realitatea dinainte de pandemie, cred eu, că este una de care trebuie să profităm”, a spus Cristina Tunegaru.

Simona David Crisbășeanu este vicepreședintele Coaliției pentru Educație și spune că ar fi bine să existe un program remedial pe parcursul verii pentru copii.

„Încă din primăvara anului trecut am venit cu propunerea ca în perioada verii să fie organizată o școală de vară pentru copiii care nu au avut acces la procesul de învățare pe perioada pandemiei”, a spus Simona David Crisbășeanu.