• Educația pierde peste 400 de milioane de euro din bugetul inițial al PNRR de 4,1 miliarde de euro
  • Bugetul negociat cu Comisia Europeană este de 3,7 miliarde de euro

Din cele 3,7 miliarde de euro, suma de 314 milioane de euro se va duce pentru dotarea a 10.000 de laboratoare școlare, iar pentru cel mai mare program de reducere a abandonului școlar se alocă 530 de milioane euro. Alți bani se vor cheltui pentru renovarea campusurilor universitare și reforma învățământului dual.

Din declarația comună a ministrului Cîmpeanu și a ministrului Fondurilor Europene înțelegem că a fost o ajustare a alocărilor pentru toate domeniile. Și PNRR include acum o alocare pentru educație mult peste recomandările Parlamentului European, un procent de 10%.

Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai îți spune că era momentul să reparăm educația, să o modernizăm. Spune că nu putem să avem o societate competitivă fără o educație competitivă. Consideră că întâi trebuiau puși deoparte banii pentru a reforma educația, iar restul distribuiți apoi în celelalte zone.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!
  • Digitalizarea educației: 780 milioane euro
  • Învățământ dual, tehnic și profesional: 630.402 milioane euro
  • Infrastructură școlară și universitară: 2 miliarde 914 milioane euro
  • Programul Național pentru Creșe: 370 milioane euro
  • Programul național de reducere a abandonului școlar: 636.530 milioane euro
  • Total: 2,99 miliarde euro