• Extrema dreaptă condiționează noul guvern al regiunii Madrid
  • Dreapta depinde de votul extremei drepte să învestească noul guvern
  • Studiu: Electoratul european este tot mai de dreapta

Extrema dreaptă va decide viitorul guvern al regiunii Madrid, unde trăiește și cea mai mare comunitate de români din Spania. Partidul Conservator a luat cele mai multe voturi la alegerile de ieri, dar depinde acum şi de voturile partidului VOX, un fel de AUR de la noi. Un partid care a atacat constant imigranții.

Madrilenii au participat masiv la alegerile de marți, care i-au adus Partidului Popular un nou mandat cu o majoritate mult mai solidă. Preşedinta executivului regional, Isabel Diaz Ayuso, are acum 65 de deputaţi. Va avea nevoie însă de cele 13 voturi de la extrema dreaptă ca să-şi învestească noul cabinet. Partidul VOX a crescut în ultimii ani, în Spania, pe fondul concesiilor politice făcute de guvernul central pentru partidele separatiste catalane, care au reuşit să deţină cheia guvernării la ultimele alegeri naţionale.

Românii din Madrid nu sunt speriați de rezultatul alegerilor regionale, dar au devenit tot mai atenți la disputele aprinse din politica spaniolă. Ciprian Munteanu trăiește de 20 de ani în Spania și crede că situația românilor nu se va înrăutăți după ultimul scrutin.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În regiunea Madrid trăiesc peste 160.000 de români, apreciați pentru integrarea lor pe piața muncii. Pentru avocatul Alexandru George Lazăr, stabilit de 17 ani în Spania, norocul românilor este că sunt europeni și au o faimă bună.

„În mod direct, nu mă simt amenințat. În cei 20 de ani, pentru mine Madrid e a doua casă, am două case, o spun mereu”, a spus Ciprian Munteanu.

„Imaginea noastră este una bună”, a spus și Alexandru George Lazăr.