• Scorpionul se afla într-o lădiță cu căpșuni
  • Femeia a fost dusă la spital
  • Conducerea magazinului a demarat o anchetă

O angajată a unui supermarket din Constanța a fost mușcată de un scorpion, anunță inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța (ITM).

Femeia, în vârstă de 44 de ani, lucrează la un Mega Image din oraș, și a fost mușcată de scorpion la mâna stângă, în timp ce manevra o lădiță de căpșuni.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea îngrijirilor medicale”, conform ITM.

Recomandări

CE SE ALEGE DE AMERICA?
SECURITATE LA COTE MAXIME
CE SE ALEGE DE AMERICA?
CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU

„Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către la SC MEGA IMAGE SRL, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare.

După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz”, conchide sursa citată.