- La competiție sunt așteptați circa 1.500 de sportivi din 48 de țări
- „E o reușită extraordinară și un motiv de mare mândrie pentru Cluj și pentru întreaga Românie”, a spus președintele CJ Cluj
- La realizarea documentației pentru această candidatură s-a lucrat încă din 2018
Cluj Arena a fost desemnat oficial de către European Athletics drept gazdă a Campionatului European de Atletism U20 din 2023, a anunțat duminică, printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean Cluj.
Advertisment
Potrivit CJ Cluj, întrunit vineri seara la Lausanne, Consiliul European Athletics (Asociația Europeană a Federațiilor de Atletism), a acordat Clujului și României șansa organizării celui de-al doilea campionat european cu probe de pistă, după Campionatul European de Atletism pe Echipe – Liga 1 care se va desfășura în luna iunie a acestui an pe Cluj Arena.
La competiție sunt așteptați circa 1.500 de sportivi din 48 de țări.
Recomandări
„E o reușită extraordinară și un motiv de mare mândrie pentru Cluj și pentru întreaga Românie. Este un nou eveniment sportiv de mare anvergură pe care îl vom găzdui pe Cluj Arena și care ne poziționează definitiv în clubul extrem de select al instituțiilor capabile să organizeze competiții de un asemenea nivel. Totodată, e o nouă confirmare a alegerii corecte pe care am făcut-o atunci când am decis ca acest stadion să dispună de o pistă de atletism omologată la nivel internațional și când am asigurat toate dotările necesare”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
La realizarea documentației pentru această candidatură s-a lucrat încă din 2018, vineri având loc prezentarea finală. Pentru a fi desemnată drept gazdă a competiției europene, România, reprezentată prin Cluj Arena, a concurat cu alte state extrem de bine poziționate în atletismul european și în organizarea de mari evenimente, dintre care în etapa finală au rămas Spania, Italia și Estonia.
Partenerii noștri