- Prim vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, a picat Bacalaureatul.
- Liderul liberal a luat notă mică la limba română şi a depus contestaţie.
- Moroşanu a anunţat că după ce va lua Bacalaureatul se va înscrie la facultate.
Prim vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, are 42 de ani şi a participat pentru prima dată la examenul maturităţii. Asta după ce în urmă cu doi ani a a absolvit cursurile liceale la seral.
Advertisment
La examenul de Bacalaureat, Moroşanu a avut dificultăţi la proba scrisă la Limba Română: liderul liberalilor vrânceni a luat nota 3,60. În schimb, nota la Istorie a fost 7,55, iar la Geografie candidatul a obţinut 8,65.
Politicianul a contestat nota la română şi acum aşteaptă rezultatele recorectării tezei. El susţine că după ce va promova Bacalaureatul, se va înscrie la facultate.
Recomandări
Moroşanu şi-a propus un obiectiv: nu o să facă doctoratul pentru că nu vrea să plagieze „aşa cum a făcut Ponta”.
„Sunt foarte nemulţumit de nota obţinută şi am depus contestaţie imediat după ce am aflat rezultatul. Mă aştept să iau minimum 5, am făcut de 5.
În prima fază nu mă gândeam la facultate, era o ambiţie personală să iau acest examen şi să am bacalaureatul.
Dar această presiune mediatică de la nivel central şi nivel local m-a determinat, pentru că am capacitatea şi sunt sigur că am capacitatea, o să merg şi la facultate şi o să mă şi licenţiez.
Nu o să fac doctoratul ca Ponta, nu vreau să plagiez, dar mă licenţiez”, i-a declarat corespondentului MEDIAFAX, prim vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu.
Daniel Moroşanu a absolvit liceul în 2018, dar are şi o diplomă de şcoală profesională obţinută în urmă cu peste 20 de ani. În plus, a absolvit o şcoala de tehnicieni silvici, dar pentru a lucra în domeniu are nevoie de studii liceale cu Bacalaureat.
În plan politic, Daniel Moroşanu este considerat a fi un apropiat al ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan. Din 2017 el conduce Departamentul de Politici Publice al PNL Vrancea fiind numit prim vicepreşedinte al organizaţiei.
În 2016, Moroşanu a pierdut alegerile pentru poziţia de primar al comunei vrâncene Vidra.
- FOTO. Actrița Ana de Armas a fost fotografiată în timp ce se săruta cu Manuel Anido Cuesta, fiul vitreg al președintelui din Cuba
- Biden spune că mandatul de arestare al lui Benjamin Netanyahu este „revoltător”. „Orice ar implica CPI, nu există nicio echivalență”
- Fanii musicalului „Wicked” nu au voie să cânte în sala de cinema
- Ministrul de Interne al Marii Britanii refuză să spună dacă l-ar aresta pe Netanyahu după mandatul ICC. UK a subliniat independența Curții Penale Internaționale
- Platforma Temu a raportat vânzări și profituri dezamăgitoare. Economia Chinei se prăbușește
Partenerii noștri