• Valeriu Gheorghiţă: Sunt discuții preliminare, este o propunere pe care sigur o avem în vedere și pe care o vom analiza cât se poate de riguros, încât să putem demara și această etapă la momentul potrivit
  • Prioritară acum este creșterea capacității de vaccinare în rețeaua de medicină de familie și în spitale, spune Valeriu Gheorghiţă
  • Nu cred că vom reuși să avem cel puțin 5 milioane de persoane cu schema completă efectuată la sfârșitul lunii mai”, a afirmat medicul

Medicul Valeriu Gheorghiţă, care coordonează campania naţională de vaccinare, vorbește despre data la care românii se vor putea vaccina în farmacii, dar și despre relaxarea așteptată din 1 iunie.

Întrebat, marți, de când se vor putea vaccina oamenii în farmacii, medicul Valeriu Gheorghiţă a răspuns că sunt foarte multe aspecte ce trebuie organizate pentru această etapă de vaccinare.

„În primul rând cu partea de reglementare a actelor normative și ulterior cu disponibilitatea farmaciilor de a se implica în acest demers, ținând cont că vorbim de flacoane multidoze și atunci este important să asigurăm și numărul necesar al persoanelor care se vaccinează în ziua respectivă când se deschide un flacon. Sunt discuții preliminare, este o propunere pe care sigur o avem în vedere și pe care o vom analiza cât se poate de riguros, încât să putem demara și această etapă la momentul potrivit”, spune medicul.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Prioritară acum este creșterea capacității de vaccinare în rețeaua de medicină de familie și în spitale: „în paralel se vor lua toate măsurile prin care să pregătim și faza de vaccinare în farmacii, dar aici mai avem nevoie de acte de reglementare”.

Întrebat, de asemenea, referitor la relaxările așteptate din 1 iunie, dacă se referă la 5 milioane de persoane vaccinate cu o doză sau cu două, Gheorghiţă a afirmat că este vorba despre persoane vaccinate cu cel puțin o doză: „Nu cred că vom reuși să avem cel puțin 5 milioane de persoane cu schema completă efectuată la sfârșitul lunii mai”.