• Timp de două zile românii pot merge la operă sau la teatru, în cadrul unor evenimente test/pilot
  • Secretarul de stat din Ministerul Sănătății spune, despre aceste zile, „testăm normalitatea”
  • Concluziile vor fi puse pe hârtie pentru a avea, apoi, reguli clare pentru spectacolele ce vor urma

Timp de două zile românii pot merge la operă sau la teatru, în cadrul unor evenimente test/pilot. Secretarul de stat din Ministerul Sănătății spune, despre aceste zile, „testăm normalitatea”, iar concluziile vor fi puse pe hârtie pentru a avea, apoi, reguli clare pentru spectacolele ce vor urma.

„Astăzi și mâine testăm normalitatea! Vor fi două zile în care putem merge la operă sau la teatru. Ne dorim ca după aceste evenimente să știm care sunt riscurile de infectare cu SARS-CoV2 după astfel de întâlniri, în spații închise, unde participă mulți oameni vaccinați cu schema completă. Concluziile pe care le vom trage după aceste evenimente ne vor ajuta să punem pe hârtie reguli clare pentru spectacolele care vor urma. Artiști, organizatori, spectatori, cu toții ne dorim să participăm la spectacole!”, spune Andrei Baciu, pe Facebook.

În cadrul acestui program-pilot de testare pot participa doar persoanele vaccinate cu ambele doze.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Primul eveniment organizat și desfășurat în spațiu închis, ca test / pilot, în limita a 70% din capacitate, este „Libera Musica”, eveniment organizat la interior, vineri, între orele 19.00-21.00, la Opera Națională București. Evenimentul va avea loc și duminică, în același interval orar. Sâmbătă, între orele 19.00-21.00, la Teatrul Național București, este „Dineu cu Proști”. Tot sâmbătă, între orele 19.00-21.00, se joacă „Faust”, la Opera Națională Română Cluj-Napoca.

Participanții nu trebuie să aibă adeverința de vaccinare la ei, spune Andrei Baciu.

„Organizatorii vor face verificările necesare în platforma națională și le vor transmite tuturor ce au de făcut în eventualitatea în care vor apărea simptome specifice infecției cu noul coronavirus. Recomandarea noastră pentru cei care participă la aceste evenimente-pilot este să evite spațiile aglomerate, iar în următoarele 2 săptămâni să încerce să se întâlnească doar cu persoanele cu care se văd de obicei”, mai spune Baciu.