• Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade Celsius
  • În a doua parte a zilei sunt prognozate intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii și izolat căderi de grindină
  • Seara, în București, vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului

Cum va fi vremea în România

Vremea se va încălzi, dar va deveni în general instabilă, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Îndeosebi din a doua parte a zilei, temporar înnorările se vor accentua și vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii și izolat căderi de grindină, anunță prognoza meteo.

Astfel de fenomene se vor semnala la început local în zonele montane și submontane și pe arii mai restrânse în rest, iar din orele serii, local, cu precădere în sudul țării, în Carpații Meridionali și de Curbură, spun meteorologii.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor acumula cantități de apă însemnate, anunță ANM.

Potrivit prognozei meteorologice, temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade Celsius.

Cum va fi vremea în București

Temporar înnorările se vor accentua începând din a doua parte a zilei, iar cu o probabilitate mai mare din orele serii vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit ANM.

Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se pot înregistra cantități de apă însemnate și vor fi condiții de grindină, prognozează ANM.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 12…13 grade Celsius, potrivit sursei citate.