În emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, difuzată de Aleph News, publicistul a vorbit despre relaxarea subită a măsurilor antipandemice, anunțată de președintele Klaus Iohannis.

„Părerea mea e că, undeva pe plan mondial s-a decis sau s-a ajuns la această idee că, indiferent de cât de mare va fi pandemia de acum încolo, mediatic ea nu va mai fi. Oficial. Noi vom trăi împreună cu virusul. Uitați-vă în ultimele două luni. În timp ce în alte țări se luau măsuri de restricții, la noi și unii medici, cum e Adrian Marinescu, spuneau că sunt probleme. Și că e ceea ce spun eu, că probabil a primit o notă, și în alte state se va proceda la fel. Mai e pe undeva pe acolo, prin India, Brazilia, dar nu contează (…).

„De ce spun că pandemia va continua, dar nu va mai fi starea de spirit? Pentru că discursul de ieri omoară vaccinarea. Noi ieri am avut de-a face cu un discurs care a proclamat sfârșitul pandemiei, dar și sfârșitul vaccinării. Dacă nu mai există pericolul? (…) poate să fie și un anunț al președintelui ca să preîntâmpine un dezastru că nu se atinge vaccinarea. Ei își calculaseră o cifră și probabil au zis hai să dăm relaxarea acum să împingem vaccinarea în plan secund pentru că altfel oamenii ar fi fost atenți (…) dacă s-au vaccinat, să vedem dacă scăpăm. Nu mai suntem atenți acum. Probabil că această campanie de vaccinare își va permite să se târâie până prin decembrie. (…) Riscul e să murim, dar să nu ne mai dea la televizor”, a fost de părere Ion Cristoiu.

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
CE VA FACE TRUMP?
FBI AVERTIZEAZĂ
HAMAS NU VREA PACE

Iohannis: „Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior și restricțiile de noapte”

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi o declarație de presă, la finalul unei ședințe cu premierul și mai mulți miniștri în care s-a discutat despre măsurile de relaxare de la 1 iunie. Prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai, când se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții (târguri, piețe). Următoarea măsură: se elimină restricțiile de circulație noapte. Apoi, avem nunți, botezuri, mese festive, din 1 iunie în exterior unde pot participa maximum 70 de persoane, iar în interior maximum 50 de persoane.