• Nicio companie şi niciun angajat nu va fi lăsat singur în faţa riscurilor economice, spune premierul desemnat
  • Orban arată că efectele sociale şi economice negative pot fi de durată în absenţa unor măsuri care să limiteze riscurile economice
  • România a confirmat 131 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus

Guvernul va folosi toate resursele posibile din fonduri publice şi europene, rambursabile şi nerambursabile, pentru a sprijni mediul economic afectat de criza globală de coronavirus, iar nicio companie şi niciun angajat nu va fi lăsat singur în faţa riscurilor economice, dă asigurări premierul desemnat Ludovic Orban, în discursul său de investire, remis MEDIAFAX.

„Vom iniţia negocieri cu Comisia Europeană, cu instituţiile financiare internaţionale şi cu entităţile bancare locale pentru a pregăti programe de sprijin pentru companiile din România. În acelaşi timp, obligaţiile de plată ale statului către cetăţeni şi companii vor fi onorate fără întărziere şi fără nicio tergiversare birocratică. Dimpotrivă, în măsura posibilităţilor, vor fi compensate sau amânate la plată diverse obligaţii fiscale şi bugetare datorate de persoanele fizice şi juridice din România. Niciun cetăţean român, nicio companie din România şi niciun angajat român nu va fi lăsat singur de Guvernul României în faţa riscurilor economice globale provocate de COVID-19”, arată primul-ministru desemnat.

Ludovic Orban arată că efectele sociale şi economice negative imediate pot fi de durată în absenţa unor măsuri corespunzătoare care să limiteze riscurile economice pentru companiile şi angajaţii din România.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„La nivelul Guvernului, împreună cu Administraţia Prezidenţială şi cu celelalte instituţii publice cu compentenţe în domeniul economic şi financiar, a fost realizată o consultare amplă şi o analiză aprofundată a sectoarelor economice cele mai expuse la efectele epidemiei de Coronavirus şi în perioada următoare va fi adoptat un Plan de măsuri de combatere a riscurilor economice generate de pandemia COVID-19 în ţara noastră”, spune Ludovic Orban.

Parlamentarii votează, la ora transmiterii acestei ştiri, învestirea Guvernului Orban. România a confirmat până în prezent 99 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.