• Un nou studiu arată cum ar putea fi controlate crizele de epilepsie
  • În România există un singur medicament avansat pentru tratarea epilepsiei
  • Durează aproximativ 10 ani până când este pus pe piață un nou medicament

Crizele de epilepsie ar putea fi tratate mai uşor, prin stabilizarea unor canale neuronale. Un studiu al Case Western Reserve University a apelat pentru prima dată la mecanisme dintr-o altă sferă a medicinei pentru a găsi noi metode de tratament.

„Ce aduce acest studiu nou este un mecanism care nu a fost până acum niciodată explorat în epileptologie, care a fost explorat în oncologie și care reprezintă o verigă de stabilizare a acestor canale ionice a căror activitate aletrată explică perpetuarea crizelor epileptice în creier”, spune Ioana Mândruţă, medic neurolog specializat pe epilepsie.

Neurologul Ioana Mândruță spune că trebuie să așteptăm până când cercetarea va trece la ivel uman. Abia atunci am putea să ne dăm seama dacă descoperirea va putea fi aplicată la scară largă și la oameni.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Este inițial explorată în sindroame particulare, cum este sindromul Dravet, dar apoi tocmai ținta este să se lărgească aria de acțiune și aria terapeutică”, explică medicul.

Bolnavii de epilepsie de la noi au un sigur medicament bazat pe mecanisme inovatoare de acţiune. Şi abia de puţin timp este şi compensat integral.

„Este o generație întreagă, generația a treia de antiepileptice care este in uz în restul Europei și care în România nu este în niciun fel folosită și nici măcar înregistrate medicamentele”, mai spune Ioana Mândruţă.

Îți mai spun că de la testarea pe modele animale și până la apariția pe piață a unui medicament pentru o astfel de afecțiune durează în medie 10 ani. Ioana Mândruță spune că mai avem de așteptat aproximativ 5 ani până când vor ajunge și la noi medicamentele care sunt folosite acum în Europa.