• CFR Cluj s-a încurcat la Giurgiu cu Astra şi a pierdut prima poziţie în clasamentul Ligii 1
  • Rondon şi Burcă au marcat golurile CFR-ului, în timp ce Astra a beneficiat de autogolul lui Bordeianu şi de reuşita lui Alibec
  • CFR Cluj rămâne la 1 punct în spatele celor de la Universitatea Craiova

Dacă în urmă cu o săptămână era principala favorită la titlu în Liga 1, CFR Cluj tremură acum pentru cel de-al 3-lea trofeu consecutiv. Echipa lui Dan Petrescu a făcut un pas greşit în deplasarea de la Giurgiu cu Astra şi a pierdut prima poziţie în Liga 1.

CFR Cluj părea că nu va avea vreo emoţie cu Astra. Rondon a deschis scorul după 12 minute din pasa lui Itu, pentru ca Burcă să dubleze avantajul 5 minute mai târziu cu o reluare din faţa porţii. Însă Astra nu s-a predat şi a revenit pentru a doua etapă consecutiv de la 0-2.

La fel ca la partida cu FCSB, Denis Alibec a fost în prim-plan. Mai întâi a fost autogolul lui Bordeianu după o centrare în faţa porţii a lui Radunovic, pentru ca Alibec să stabilească rezultatul final cu un şut din careu în minutul 79. CFR Cluj nu a reuşit să mai marcheze şi pierde teren în lupta pentru titlu.

Recomandări

SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
PILE ȘI ȘTAMPILE
SFÂNTA LUMINĂ VINE DE LA IERUSALIM
PROGNOZA METEO PENTRU PAȘTE
SĂRBĂTOREȘTI ZIUA STAR WARS
CEA MAI FRUMOASĂ STRADĂ DIN EUROPA, ÎN ROMÂNIA

CFR Cluj rămâne pe poziţia a doua cu 37 de puncte după 6 etape scurse din play-off, cu unul mai puţin decât Craiova. CFR Cluj o va întâlni în etapa următoare pe Astra la Cluj, în timp ce Craiova va juca împotriva celor de la FCSB pe stadionul Ion Oblemenco.