• Medicul Ioana Alioana a înființat o echipă de medici cu care face naveta în mediul rural
  • Medicii vaccinează în mediul rural cu serul Johnson & Johnson
  • Adina Popescu: „Poate ajutăm și noi mai repede să atingem acel prag”

Vaccinarea merge tot mai greu, iar țintele fixate de Cîțu, Iohannis și Orban par imposibil de atins. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural. Centre de imunizare nu există, echipele mobile sunt puține iar medicii de familie nu prea vor să se implice. Cei mai mulți din cauza vârstei înaintate. Ioana Aliona a decis să facă o echipă de medici de la oraș care să își ajute colegii și să le transmită încredere pacienților.

„Majoritatea copiilor lor s-au vaccinat în centre, când s-au putut programa. Au văzut acolo, o sumedenie de persoane în halate albe şi cu de toate. Vin la cabinet şi văd un singur medic. Altfel şi pacienţii vor prinde curaj, dacă vor vedea personal medical implicat, ca şi la centre, cred că vor prinde curaj mai mare”, a spus Ioana Alioana.

La inițiativa ei au aderat imediat și alți medici de familie din Timiș, care sunt oricum înscriși în campanie și folosesc vaccinul Johnson & Johnson. Acum, au ales zonele îndepărtate de marile orașe. Printre ei este și Adina Popescu. Consideră că rata mica de vaccinare din mediul rural ne afectează pe toți.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
SWIFT REVINE PE PRIMUL LOC
MADONNA CÂNTĂ ÎN RIO DE JANEIRO
LANDO NORRIS CÂȘTIGĂ CURSA DE LA MIAMI

„Poate ajutăm și noi mai repede să atingem acel prag în care să avem o relativă siguranță. Pentru siguranță, ne ducem cu calculatorul și cu imprimanta noastră”, a spus Adina Popescu.