O serie de încălcări majore ale securităţii digitale din ultimul an au fost un duş rece pentru companii, care au realizat nevoia de a investi în securitatea cibernetică, relatează CNN.

Microsoft a anunţat vineri că hackerii din spatele acţiunii Solar Winds din 2020 au lansat un nou atac asupra a peste 150 de agenţii guvernamentale, think tank-uri şi altor organizaţii la nivel global.

Dar poate cel mai grăitor exemplu recent este atacul ransomware asupra Colonial Pipeline, care a forţat compania să închidă temporar o conductă importantă de petrol – ducând la penurie de carburanţi şi creşteri ale preţurilor în mai multe state, mai multe zile. Atacul a costat Colonial cel puţin 4,4 milioane de dolari, suma pe care CEO-ul său a recunoscut-o că a plătit-o hackerilor.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Experţii spun că este timpul ca firmele să înceapă să investească în controale şi să aducă profesionişti în securitate cibernetică în echipelor lor.

Problema este că există o lipsă masivă de forţă de muncă în industria securităţii cibernetice.

În Statele Unite, există aproximativ 879.000 de profesionişti în domeniul securităţii cibernetice şi un necesar de alţi 359.000 de lucrători, conform unui sondaj din 2020 realizat de (ISC) 2, un organism nonprofit internaţional care oferă programe de formare şi certificare în domeniul securităţii cibernetice.

La nivel global, decalajul este chiar mai mare, de aproape 3,12 milioane de poziţii neocupate, spune grupul. CEO-ul său, Clar Rosso, a declarat că crede că este posibil ca nevoia să fie mai mare, având în vedere că unele companii au amânat angajările în timpul pandemiei.

Posturile oferite variază de la analişti de securitate începători, care monitorizează traficul de reţea, până la lideri la nivel executiv, care pot prezenta directorilor executivi şi consililor de administraţie potenţialele riscuri financiare şi reputaţionale din atacurile cibernetice.

Biroul SUA de Statistică a Muncii crede că „analist pentru securitatea informaţiilor” va fi a zecea ocupaţie cu cea mai rapidă creştere în următorul deceniu, cu o majorare a ocupării forţei de muncă de 31% comparativ cu rata medie de creştere de 4% pentru toate ocupaţiile.

Experţii spun că există şi o oportunitate de a aduce noi talente în industrie, concentrarea pe diversitate. Doar 25% dintre profesioniştii în securitate cibernetică sunt femei, astfel încât (ISC) 2 a lansat un program de diversitate, echitate şi incluziune în acest an, care vizează recrutarea şi menţinerea mai multor femei în profesie.

Chiar şi cu programele de formare existente, se preconizează că decalajul la nivel mondial în materie de securitate cibernetică va creşte cu 20% până la 30% anual în următorii câţiva ani.