• Deputatul PSD Adrian Solomon a negat că ar fi fost amendat marţi dimineaţă pentru că ar fi refuzat să poarte mască de protecţie într-un fast-food din sectorul 3
  • „Am fost legitimat şi atât. Dacă voi primi vreun proces verbal, îl voi contesta în instanţă”, a declarat Solomon

UPDATE Încă un rând de amenzi

După ce au analizat imaginile video, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi i-au sancționat contravențional pe cei doi bărbați și cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea și combaterea virusului Covid-19.

Îți reamintesc că doi parlamentari PSD au fost amendaţi, marţi dimineaţa, a declarat surse judiciare, după ce au refuzat să poarte mască de protecţie într-un fast-food din sectorul 3 şi au făcut scandal. Adrian Solomon (PSD), unul dintre aceștia, neagă totul.

„Nu este nimic adevărat în comunicatul Poliţiei. Am fost legitimat şi atât. Dacă voi primi vreun proces verbal, îl voi contesta în instanţă, iar Poliţia va trebui să demonstreze ce spune în comunicatele ei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Adrian Solomon.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Conform unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, marţi dimineaţa poliţiştii au fost solicitaţi de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, după ce un bărbat care se afla în interiorul localului a refuzat să poarte mască şi a devenit recalcitrant. În timpul discuţiilor purtate de poliţişti cu bărbatul, acesta le-a adresat expresii jignitoare şi a avut o atidudine sfidătoare. Acesta era însoţit de un alt bărbat care a avut un comportament similar.

Poliţiştii i-au sancţionat pe cei doi bărbaţi cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice şi pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public.