• Peste 30 de pacienți au fost evacuați vineri dimineața de la Spitalul de Boli Cronice Călinești, județul Argeș.
  • Au fost alertate forțe de la Detașamentele de Pompieri Pitești, Bradu și Garda de Intervenție Topoloveni.
  • Medicul de gardă a evacuat 32 de pacienți, a transmis ISU Argeș.

UPDATE, ora 8:00: Nu sunt victime, toți pacienții au revenit în saloane, echipajele medicale de urgență s-au retras.

Peste 30 de pacienți au fost evacuați vineri dimineața de la Spitalul de Boli Cronice Călinești, județul Argeș, după ce de la etajul unu al unității a ieșit fum.

Potrivit ISU Argeș, pompierii au fost sesizați vineri dimineața cu privire la faptul că de la etajul unu al Spitalului de Boli Cronice Călinești iese fum. Au fost alertate forțe de la Detașamentele de Pompieri Pitești, Bradu și Garda de Intervenție Topoloveni.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Medicul de gardă a evacuat 32 de pacienți, a transmis ISU Argeș. Pompierii au stabilit că sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat.

„Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat. Incendiul nu s-a manifestat cu flacără. Este posibil să se fi topit elemente combustibile de la nivelul acestuia. Era risc de intoxicație dacă incendiul se propaga și, în funcție de evoluția acestuia, posibil să fi fost ceva grav, dar forțele de intervenție s-au deplasat repede și nu sunt probleme”, a declarat, la Antena 3, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Ionuț Tunaru.