• Rizwan Javed, în vârstă de 30 de ani, a salvat 29 de oameni de la sinucidere
  • Javed a participat la un curs de formare pentru prevenirea sinuciderilor, dedicat personalului feroviar
  • Având această pregătire, am avut încredere și am putut să identific persoanele vulnerabile”, a spus britanicul

Un angajat de la metroul londonez care a salvat 29 de oameni de la sinucidere spune că nevoia de a „răspândi dragoste” este mai importantă ca niciodată în timpul pandemiei, conform The Independent.

Rizwan Javed, în vârstă de 30 de ani, lucrează în stația Ealing Broadway din vestul Londrei. El povestește că „expresiile faciale” și navetiștii „care se dezbracă” sunt semne care trebuie luate în considerare.

„La un moment dat, lucram în tura de noapte și a intrat o domnișoară”, a povestit el. „În timp ce mă întorceam la birou, am observat că această persoană arăta îngrijorată. Erau semne care m-au făcut să reacționez rapid”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Am mers la ea și am încercat să vorbim. Inițial, nu a fost ușor. Avea diverse gânduri, dar în cele din urmă am convins-o să mergem într-un loc sigur. După ce am discutat cu ea timp de o oră, am sunat la poliția britanică de transport care urma să vină să o asiste și să îi ofere sprijin”, a mai spus tânărul.

„I-am sunat familia și a fost alături de femeie. Împreună, toate părțile implicate, s-au asigurat că este în siguranță și a primit ajutorul de care avea nevoie pentru a reveni la viața ei și pentru a realiza toate lucrurile de care este capabilă”, a completat Rizwan Javed.

O săptămână mai târziu, femeia i-a mulțumit pentru ajutor. „Am observat-o de la distanță și a venit la mine în fugă și mi-a spus „mulțumesc”, doar pentru că am fost acolo în acea noapte”, a spus el.

Javed a participat la un curs de formare pentru prevenirea sinuciderilor, dedicat personalului feroviar.

Având această pregătire, am avut încredere și am putut să identific persoanele vulnerabile”, a completat britanicul.