• Alina Nechifor a fondat o agenţie de modelling în urmă cu 11 ani
  • „Plaja” de vârstă pentru o carieră matură nu este la 25 ani
  • Rodica Paleologue prezintă modă pentru case pariziene de top, după ce a împlinit 60 de ani

Modelingul este o afacere ca oricare alta, iar pentru a avea succes pe piaţă, un model trebuie privit ca un produs care atrage şi poate vinde.

Sunt importante frumuseţea, atitudinea, înălţimea şi kilogramele. Celina Enea face modeling de la 3 ani, iar între timp a descoperit și actoria.

„Eu dacă nu începeam modelingul, nu cred că mă dezvoltam aşa de frumos şi nu cred că atingeam toate punctele astea pe care mi le-am propus. Am jucat într-un film. Un film în care am jucat alături de Smiley şi regizorul a fost Iura Luncaşu. Eu am fost fiica lui Smiley în film”, povestește Celina.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Livia Sasu a depăşit graniţele României şi a prezentat ținutele unor creatori de top în Italia. I-a plăcut experienţa şi ar retrăi-o oricând. Însă recunoaște că modellingul înseamnă și sacrificiu.

„Simţi că te încurajezi când vezi rezultatul. Când vezi defilarea, când ajungi înainte să intri pe scenă şi simţi emoţia. În momentul acela nu mai contează nimic. Nu mai contează orice durere, orice oboseală. Uiţi de tot”, spune, entuziasmată, Livia.

În urmă cu 11 ani, în plină criză economică, Alina Nechifor punea bazele unei agenţii de modeling. Zeci de copii, adolescente şi tinere i-au trecut prin studio.

„Lumea, în general, observă doar fetele astea frumoase care defilează şi li se pare că nu fac mai nimic. Nu! În backstage, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Sunt ore în şir de repetiţii, de mers pe tocuri, de fitting”, explică Alina.