• Oficiali ruși din domeniul sănătății susțin că au descoperit o nouă variantă de Covid-19.
  • Tulpina mutantă a fost descoperită la Moscova.
  • În 13 iunie, Rusia a raportat 14.723 de noi cazuri COVID-19, dintre care 7.704 de cazuri au fost înregistrate la Moscova.
  • Cercetătorii Institutului Gamaleya au sugerat că noua variantă ar putea fi de vină pentru numărul mare de cazuri.

Rusia anunță că a descoperit o nouă variantă de Covid-19. Tulpina mutantă a fost raportată la Moscova și nu ar fi rezistentă la vaccinurile actuale, inclusiv Sptunik V, relatează Daily Mail.

Cercetătorii ruși încearcă acum să afle dacă vaccinurile actuale sunt eficiente împotriva tulpinei mutante „Moscova”.

Oficialii ruși din domeniul sănătății nu au dezvăluit public niciun detaliu despre noua variantă, însă presa locală scrie că experții sunt siguri că vaccinurile ar trebui să fie în continuare eficiente.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Un focar de coronavirus a reapărut la Moscova, după ce duminică, autoritățile au raportat 7.704 de cazuri noi – cel mai mare număr raportat într-o singură zi din 24 decembrie. 

Cercetătorii Institutului Gamaleya au sugerat că noua variantă ar putea fi de vină pentru numărul mare de cazuri.

 Directorul adjunct al Institutului Gamaleya Denis Logunov a declarat pentru agenția de presă TASS că va monitoriza situația din Moscova.

Primarul Moscovei le-a spus locuitorilor din capitala Rusiei să-și ia vacanță săptămâna viitoare pentru a ajuta astfel la stoparea răspândirii virusului.

Totodată, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19 restaurantele, barurile și locurile similare din oraș ar putea să nu servească clienții după ora 23:00, până cel puțin pe 20 iunie.