• Arabia Saudită a executat un bărbat pentru infracţiuni comise la vârsta de 17 ani.
  • Mustafa Hashem al-Darwish a fost arestat în 2015 după ce a participat la proteste.
  • Autorităţile saudite l-au acuzat că a format o celulă teroristă şi că a încercat să desfăşoare o revoltă armată.

Arabia Saudită a executat un bărbat pentru infracțiuni pe care le-ar fi comis pe vremea când era minor, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, transmite Reuters.

Mustafa Hashem al-Darwish a fost arestat în luna mai 2015 și acuzat de participare la proteste, multe dintre acestea pe vremea când avea 17 ani. El a fost executat marți, la Dammam, a anunțat Ministerul de Interne.

Autoritățile saudite au declarat anul trecut că nu vor mai condamna la moarte persoane care au comis infracțiuni înainte de majorat, în schimb acestea vor executa până la zece ani în centre de detenție juvenilă, și că vor aplica retroactiv această regulă.

Recomandări

SUEDIA ÎNTĂREȘTE SECURITATEA
VERSTAPPEN OBȚINE POLE POSITION LA MIAMI
CÂT DAU BOGAȚII PENTRU JO?
PREMIERĂ MONDIALĂ ÎN CHINA
CUM SE TRANSMITE GRIPA AVIARĂ
SPACEY NEAGĂ NOILE ACUZAȚII

Cu toate acestea, decretul regal din martie 2020 nu a fost prezentat niciodată de presa de stat și nici publicat în monitorul oficial, cum se procedează în mod obișnuit. Comisia pentru Drepturile Omului, agenție de stat, a precizat pentru Reuters că noua regulă se aplică doar pentru infracțiuni de mai mică gravitate, cunoscute în legea islamică drept „ta’zeer.”

Darwish a fost condamnat pentru „ta’zeer”.