• S-a ajuns la nivelul în care unii roboți pot decide singuri viața unui om.
  • Armele din generația a șasea vor fi autonome.
  • O companie din România dezvoltă drone autonome ce pot îndepli misiuni independent.

O companie chineză a prezentat noul model patruped cu roți, demonstrând o traversabilitate extraordinară pe teren accidentat și robustețe la viteză mare. Armata chineză are deja câini robotizați pe care îi testează în poligoane alături de militari.

Când vor fi folosiți astfel de roboți militari și cum vor schimba modul de ducere a războiului?

În acest moment se folosește tehnologia din generația a cincea, ceea ce înseamnă că echipamentele acționează cu drone controlate de oameni. Generația următoare, deja în testare, este una care presupune mijloace de luptă autonome. Este pentru prima dată în istoria omenirii când un algoritm poate decide luarea unei vieți umane. Astfel de roboți sunt folosiți de mai mult timp în SUA.

Unde se află România în această competiție a armelor robotizate?

70% din tehnica armatei din România este încă din perioada sovietică. În schimb, avem companii care au drone autonome, care merg singure în tabăra inamică. Astfel de acțiuni trebuie dezvoltate prin colaborare cu Ministerul Apărării Naționale.

Recomandări

PARDITELE FAC ACORD DE GUVERNARE
IOHANNIS DECLASIFICĂ CSAT
PRIORITĂȚILE LUI CG
WHATSAPP, UE?
AMENINȚAREA CIBERNETICĂ
CIOLACU O SUSȚINE PE LASCONI

Citește și