• Printre nominalizările de la Cannes 2021 se regăsește și o producție românească
  • Şase cineaşti din Tunisia, Suedia, Franţa, Egipt şi Spania alcătuiesc juriul competiţiilor de la ediţia de anul acesta

Juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje al Festivalului de Film de la Cannes a fost anunţat. Şase cineaşti din Tunisia, Suedia, Franţa, Egipt şi Spania alcătuiesc juriul competiţiilor de la ediţia de anul acesta. Printre nominalizări se află și o producție românească.

Pentru cea de-a 24-a ediție, Selecția Cinéfondation a Festivalului de la Cannes a invitat 17 regizori. 13 scurtmetraje de acțiune și 4 scurtmetraje animate au fost alese din cele 1.835 de producții trimise de școlile de film din toată lumea. România va fi reprezentată de producția „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, realizat de Carina-Gabriela Daşoveanu, studentă la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din București.

La fel ca anul trecut, juriul pune accentul pe egalitatea de gen, drept pentru care festivalul nu va avea un președinte. La categoria scurtmetraje au fost înscrise peste 3.500 de filme, dintre care au fost alese 10 producţii și, pentru prima dată în istoria Cannes, participă Kosovo și Macedonia.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Avem șanse să câștigăm un premiu. Cinematografia românească a mai fost apreciată la Cannes. Cristian Mungiu este un exemplu. Anul trecut, scurtmetrajul românesc „Contraindicaţii”, de Lucia Chicoş, a luat premiul al treilea în secţiunea Cinéfondation.

Decernarea premiilor va avea loc pe 15 iulie, la Teatrul Buñuel.