• Mașinile electrice se vând greu pe piața second-hand
  • În cazul mașinilor electrice rulate, bateriile au capacități mai mici
  • Mașinile electrice devin mai eficiente de la un an la altul
  • Înlocuirea unui acumulator poate costa cât o electrică second-hand
  • O mașină electrică poate fi încărcată rapid, semi-rapid sau lent

O cumperi ușor, o vinzi greu. Despre mașina electrică e vorba. Numărul automobilelor electrice rulate s-a dublat pe site-urile de vânzări, dar clienții nu se înghesuie să le cumpere. Mulți preferă tot mașini electrice noi, datorită subvențiilor mari oferite de guverne. Mai ales că prețurile pentru electricele second-hand sunt aproape de cele ale mașinilor noi subvenționate. Cum stau, însă, cu poluarea? Producerea unei mașini electrice este cu 15% până la 68% mai poluantă, în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon. Diferența se anulează în primii 5 ani de folosire. Cei care au mașini electrice scapă de drumurile la service pentru schimb de ulei și alte consumabile. Iar taxele de poluare nu există, deocamdată. Reciclarea bateriilor este, totuși, un proces care permite doar recuperarea materiilor prime, așa că impactul ecologic al acumulatorilor Li-ion rămâne la un nivel ridicat.

Teoretic, numărul relativ mic de vehicule electrice aflate în vânzare pe piața second-hand ar trebui să asigure un preț bun pentru cei care își doresc să înstrăineze mașina, însă aici intervine efectul subvențiilor guvernamentale tip „Rabla Plus”. În majoritatea statelor europene sunt oferite sume importante pentru susținerea vânzărilor de mașini puțin poluante. Cum acestea reduc substanțial suma cheltuită pentru achiziție – în cazul mașinilor de mici dimensiuni precum Skoda Citigo e-iV sau Volkswagen e-Up! chiar cu 40% – 50% – cei care vor să vândă o astfel de mașină după o scurtă perioadă de utilizare sunt nevoiți să ajusteze prețul în funcție de cel de pe piața mașinilor noi.

„Majorarea subvențiilor pentru mașinile electronice provoacă o distorsiune destul de mare în piață. Prețurile pentru mașinile electrice second-hand cu vârste reduse sunt aproape la nivelul unei mașini noi subvenționate”, explică Holger Ippen de la Auto Zeitung.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

De asemenea, Martin Weiss de la Deutsche Automobil Treuhand (DAT), susține că „subvențiile ridicate aplicabile în prezent influențează structura prețurilor în special pentru mașinile electrice de mici dimensiuni și, prin urmare, mai ieftine. Vehiculele second-hand aflate deja pe piață sunt supuse unei presiuni suplimentare”.

O analiză DAT confirmă scăderea prețurilor. Conform acesteia, valoarea reziduală medie a unei mașini electrice cu o vechime de trei ani mai acoperă doar 50,7% din prețul vehiculului nou. În același timp mașinile cu motoare diesel și pe benzină se mențin încă la un nivel stabil de 53,1% și, respectiv, 55,8% din prețul inițial de achiziție.

Un alt motiv care afectează valoarea de revânzare a unei mașini electrice este evoluția rapidă a tehnologiei. În cazul mașinilor electrice mai vechi bateriile au capacități mai mici și se încarcă mai greu. Odată cu creșterea capacității bateriilor și, în consecință, a autonomiei, potențialii clienți de astfel de vehicule de ocazie caută performanțe cât mai înalte influențați de performanțele mașinilor noi.

În fiecare an, mașinile electrice devin mai eficiente, iar achiziționarea uneia la mâna a doua presupune utilizarea unei tehnologii învechite care se va traduce printr-un range nemulțumitor și idei preconcepute la adresa mașinii electrice în general.

înlocuirea completă a unui acumulator va costa egal sau mai mult cu valoarea de achiziție (second-hand) a mașinii.
Conform unui studiu făcut de forumul posesorilor de Tesla din Belgia şi Olanda, pe un număr de peste 400 de maşini, rezultă că bateriile pierd în jur de 5% din capacitate/autonomie după primii 100.000 km şi încă 5% în următorii 200.000 km

Este foarte important de ştiut că la maşinile electrice, neavând motor cu ardere internă, scapi de o mulţime de probleme cum ar fi: uzura internă a motorului din cauza frecării, distribuţie, turbină, injectoare, filtru de particule, galerie de admisie, EGR, pompă de combustibil, catalizator, etc