Naţionala de rugby a României va disputa în luna iulie două meciuri test World Rugby, în cadrul cărora va întâlni pe 3 iulie, Argentina şi pe 10 iulie, Scoţia, ambele urmând să aibă loc la Bucureşti.

Pentru aceste întâlniri cu adversari din Top 10 mondial, staff-ul tehnic a stabilit lotul de 40 de jucători, dintre care 25 de înaintaşi şi 15 jucători de treisferturi.

Rugbyştii români vor intra în cantonament miercuri, pe 16 iunie, la Bucureşti, unde vor şi pregăti cele două meciuri.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

În primul meci test World Rugby, pe 3 iulie, România va întâlni Argentina, Pumele revenind la Bucureşti după 29 de ani, ultima partidă disputată aici fiind în 1992, când s-au impus cu 21-18. Argentina ocupă locul 9 în clasamentul mondial.

Pe 10 iulie, în cel de-al doilea test World Rugby, România va întâlni Scoţia, echipă care ocupă locul 8 în ierarhia mondială. Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când Stejarii dispută un meci test împotriva unei echipe din Turneul celor 6, ultima partidă având loc tot cu Scoţia, în 2006.

Stadioanele pe care vor avea loc cele două partide urmează să fie anunţate în zilele următoare.

“În luna iulie vom întâlni două echipe din Top 10 mondial. Aceste meciuri disputate unul după altul, sunt cele mai puternice pe care România le-a jucat acasă, în era profesionistă. Este grozav că Federaţia Română de Rugby a reuşit să obţină aceste meciuri, este şi o dovadă a progresului pe care echipa României l-a făcut în ultimii ani. Atât Argentina, cât şi Scoţia au obţinut victorii extraordinare în ultimele partide disputate, Argentina învingând pe All Blacks pentru prima dată în istoria întâlnirilor lor şi Scoţia câştigând în faţa Angliei şi Franţei, astfel că ne aşteptăm la nişte meciuri extrem de grele. Va fi o mare onoare pentru echipa României să joace în faţa fanilor. Stagiul de pregătire va fi foarte important pentru ca echipa să se reunească şi să înceapă să îmbunătăţească şi să dezvolte sistemul de joc la care am început să lucrăm din luna martie, la meciurile din Rugby Europe Championship. În ultimele opt săptămâni am văzut un foarte mare progres la jucătorii care evoluează în SuperLiga şi a fost o plăcere să văd unele dintre meciuri. În lotul pe care l-am convocat sunt şi câţiva jucători noi cu care abia aştept să lucrez. ”, a declarat Andy Robinson, antrenorul României, pentru frr.ro.

Lotul României pentru meciurile test World Rugby:

Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Vasile Balan (CSA Steaua), Ionel Badiu (Valence Romans Drome), Alexandru Tăruş, Costel Burţilă (Hyères-Carqueiranne-La Crau), Alexandru Gordaş, Laurenţiu Nica (CSM Ştiinţa Baia Mare), Domiţian Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare),

Taloneuri: Eugen Căpăţînă (SCM Timişoara), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), Iulian Hartig (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin Bărdaşu (CSA Steaua)

Linia a – II-a: Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Marius Antonescu (Bourg en Bresse), Johannes van Heerden (CS Dinamo), Adrian Moţoc (Stade Aurillacois), Marius Iftimiciuc (Perigueux)

Linia a -III- a : Vlad Neculau (SCM Timişoara), Cristi Boboc (ACS Tomitanii Constanţa), Mihai Macovei (Colomiers), Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), Andre Gorin (Hyères-Carqueiranne-La Crau), Damian Strătilă (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Răzvan Ilişescu (Mazamet)

Mijlocaşi la gramadă : Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Julien Bartoli (CSA Steaua)

Mijlocaş la deschidere : Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua)

Centri: Vlad Popa (CSA Steaua), Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), Taylor Gontineac (Rouen Normandie)

Aripi: Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Marius Simionescu (CS Dinamo), Robert Neagu (CSA Steaua)

Fundaşi : Ionel Melinte (SCM Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Lama Sioeli (CSA Steaua)

STAFF: Antrenor principal: Andrew Robinson, Antrenori secunzi: Stevie Scott, Sosene Anesi, Preparator fizic: Florin Taşcă, GPS: Marius Chiriac, Doctor: Dan Wanya- Crîngu, Kinetoterapeuţi: Marius Todosi şi Sandu Constantin, Analist video: Paul Larter, Manager: Daniel Carpo.