• De la dezinteres și până la lipsa banilor, sunt multe motive pentru care oamenii nu fac sex, iar acestea variază în funcție de gen
  • Un nou studiu arată că 36% dintre oamenii cu vârste între 19 și 69 de ani nu au făcut sex în ultimul an
  • Sociolog: „Aproximativ 24% dintre femei au spus că pur și simplu nu sunt interesate să facă sex

De la dezinteres și până la lipsa banilor, sunt multe motive pentru care oamenii nu fac sex, iar acestea variază în funcție de gen.

Un nou studiu făcut în capitala Coreei de Sud, Seul, arată că 36% dintre oamenii cu vârste între 19 și 69 de ani nu au făcut sex în ultimul an. Eșantionul a fost de 2.182 de persoane luate la întâmplare, dintre care 1,071 bărbați și 1,111 femei.

Rezultatele studiului, raportate de Insider, arată cum diferiți factori pot influența viața sexuală a indivizilor. Prima defalcare o putem face după gen. 43% dintre femei au spus că nu au făcut sex în ultimul an, comparativ cu 29% dintre bărbați. Motivele diferă, dar cel care a prmit cele mai multe răspunsuri este că femeile nu sunt interesate să facă sex, spune Youm Yoosik, profesor de sociologie.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Aproximativ 24% dintre femei au spus că pur și simplu nu sunt interesate să facă sex. Cea mai bună presupunere a mea este că femeia modernă și feministă nu simte că are nevoie de un partener de sex masculin pentru a avea o viață independentă și consideră că este posibil să trăiești fericită fără bărbat. Între timp, pentru bărbați, 15% dintre cei chestionați au spus că nu pot găsi un partener sexual, acesta fiind motivul principal pentru rămâne celibat. Și acest lucru este de înțeles dacă femeile pur și simplu nu sunt interesate. Nu este surprinzător faptul că 42% dintre tinerii pe care i-am chestionat între 19 și 29 de ani au spus că nu au făcut sex în ultimul an”, a spus Youm Yoosik.

Alte motive din cauza cărora oamenii din Seul nu au făcut sex în ultimul an se numără: statul împreună cu părinții unuia dintre parteneri, banii, jobul și timpul liber limitat. În același timp, cei cu un venit mai mare au șanse proporționale să fi făcut sex în ultimul an decât cei cu venituri mici.

Un aspect îngrijorător este că procentul celor care au făcut sex cel puțin o dată în ultimul an, cu vârsta între 20 și 29 de ani, este aproape identic cu acela al persoanelor între 60 și 69 de ani. Youm Yoosik susține că acest domeniu nu primește destul de multă atenție, iar studiile sunt în număr mic. Sexul este un subiect Tabu în Coreea de Sud și unul dintre motivele pentru care natalitatea este în scădere, ajungând până la 0,98 copii născuți la o femeie în 2018. Comparativ, în același an, România avea o natalitate de 1,76 copii născuți la o femeie.