• Pfizer și BioNTech au anunțat că dezvoltă o doză de rapel Covid-19 care vizează varianta Delta.
  • Aceasta este forma dominantă a bolii în Statele Unite.
  • Studiile clinice ar putea începe încă din august, sub rezerva aprobărilor autorităților de reglementare, au declarat companiile.

Pfizer și BioNTech au anunțat că dezvoltă o doză de rapel Covid-19 care vizează varianta Delta, extrem de transmisibilă, care este deja forma dominantă a bolii în Statele Unite, anunță CNBC.

Companiile au spus că, deși cred că o a treia doză din vaccinul lor actual are potențialul de a păstra „cele mai înalte niveluri” de protecție împotriva tuturor variantelor cunoscute în prezent, inclusiv Delta, au „rămas vigilente” și dezvoltă o versiune actualizată a vaccinului.

„După cum se vede în dovezile oferite de Ministerul Sănătății din Israel, eficacitatea vaccinului a scăzut la șase luni după vaccinare, în același timp în care varianta Delta devine varianta dominantă din țară. De aceea am spus și continuăm să credem că, pe baza totalității datelor pe care le avem până în prezent, este posibil ca o a treia doză să fie necesară în termen de 6 până la 12 luni de la vaccinarea completă”, au spus companiile într-un comunicat scris.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Studiile clinice ar putea începe încă din august, sub rezerva aprobărilor autorităților de reglementare, au declarat companiile.

Delta este estimată de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind cu aproximativ 55% mai transmisibilă decât varianta alfa, care a dominat cândva SUA. În timp ce dovezile actuale arată că vaccinul Pfizer este extrem de eficient împotriva variantei Delta, nu protejează la fel de bine împotriva bolilor ușoare și răspândirea bolii la alții, spun oamenii de știință.

Luni, oficialii israelieni au raportat o scădere a eficacității vaccinului Pfizer-BioNTech în prevenirea infecțiilor, dar au precizat că a rămas extrem de eficient în prevenirea îmbolnăvirilor grave.