• Facebook și Google sunt atacate de Consiliul Concurenței din Australia: oficialii organizației vor ca veniturile din știri să fie împărțite cu presa.
  • Presa s-a plans multă vreme că cei doi giganți americani fac bani de pe urma muncii lor.
  • Facebook și Google arată că, de fapt, presa face bani cu ajutorul platformelor digitale, iar veniturile aduse de știri nu reprezintă sume semnificative pentru încasările companiilor gigant.

Facebook și Google au funcționat o bună perioadă de timp ca un fel de „vitrine” cu știri pentru utitilizatorii celor două platforme. Adică oamenii puteau alege dintr-o mulțime de titluri de știri și puteau citi orice își doreau din întreaga lume, pe gratis, relatează Bloomberg.

Acest lucru îi nemulțumește pe jurnaliști. Presa tradițională s-a plâns de multe ori că informația produsă de ei este exploatată gratis pe aceste platforme.

Australia și-a propus să facă dreptate în această situație și va veni luna aceasta cu un set de reguli care să îi oblige pe cei doi giganți din SUA să împartă veniturile cu presa.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Consiliul Concurenței din Australia va publica inițial o primă schiță a regulilor, iar documentul final va fi publicat ceva mai târziu. Este vorba despre un cod de conduită, primul din lume de acest fel.

Situația Facebook și Google la nivel global

Facebook și Google dețin o poziție dominantă pe piața publicității online, iar cele două au fost supuse de multe ori atacurilor politice și reglementărilor, în SUA, dar și în Europa.

Ceea ce face Australia acum este încă o cale de atac asupra celor doi giganți care s-au impus în mediul online.

Dacă mai mulți oficiali responsabili cu monitorizarea concurenței ar urma modelul pe care Australia se pregătește să-l impună, cele două business-uri de succes ale secolului XXI ar putea fi eliminate.

Facebook și Google sunt considerate cele mai de succes afaceri ale secolului XXI pentru că și-au clădit imperiile pe conținut gratis, iar în prezent, adunate, au o valoare de 1.7 triliarde de dolari pe piața din New York.

„Asta ar putea fi o lovitură foarte mare, dacă privim din perspectiva reglementărilor”, afirmă Dan Ives, analist la o firmă privată de consultanță financiară și investiții din New York.

Directorul Comisiei Concurenței și Consumatorului din Australia a declarat într-un interviu că mai știe câteva organizații de același fel, din alte țări, care ar putea să preia modelul australian.

„Acest lucru contează foarte mult pentru că jurnalismul contează foarte mult. A patra putere în stat este pur și simplu fundamentală în procesul de funcționare a societății noastre”, a adăugat Directorul Comisiei.

Facebook și Google, despre veniturile din distribuirea gratis a știrilor

Deși Facebook și Google afirmă că veniturile din știrile oferite gratis nu este atât de mare, Australia susține opusul.

Facebook a explicat situația într-un document de 58 de pagini, declarând că „Știrile nu ne aduc venituri atât de mari pe termen lung”.

Facebook mai atrage atenția asupra faptului că în perioada ianuarie – mai 2020, platforma a direcționat către grupurile media din Australia 2.3 miliarde de clickuri, subliind că nu un business ca Facebook ar avea de câștigat, ci tocmai presa care se plânge.

Google afirmă că doar o mică parte din venituri este generată de știrile oferite de motorul de căutare.

Un oficial Google Australia a scris într-un articol că Google a direcționat 3.44 de miliarde de vizite către site-urile de presă din Australia, în 2018, pe gratis.