Preşedintele american, Joseph Biden, s-a declarat, luni, solidar cu poporul cubanez, în contextul protestelor antiguvernamentale masive, dar Administraţia de la Havana atribuie Statelor Unite presupuse acţiuni în sensul destabilizării.

Suntem alături de poporul cubanez în revendicările pentru libertate şi pentru ameliorarea situaţiei generate de efectele tragice ale pandemiei şi în urma deceniilor de acţiuni de reprimare şi probleme economice la care a fost supus de regimul autoritarist din Cuba”, a declarat Joseph Biden, conform ABC News.

„Cetăţenii cubanezi cer în mod curajos drepturi fundamentale şi universale. Aceste drepturi, inclusiv dreptul la proteste paşnice şi dreptul de a-şi determina în mod liber viitorul, trebuie respectate. Statele Unite solicită regimului cubanez să îşi asculte cetăţenii şi să fie în slujba nevoilor acestora în acest moment vital, nu să se îmbogăţească membrii regimului„, a subliniat preşedintele SUA.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Mii de persoane protestează în Cuba faţă de criza socială, amplificată de pandemie. „Jos dictatura!, au scandat manifestanţii. Cubanezii sunt nemulţumiţi de situaţia economică precară, de restricţiile asupra drepturilor civice şi de modul în care a fost gestionată criza pandemiei.

Însă preşedintele Miguel Díaz-Canel susţine că protestele sunt o provocare a mercenarilor angajaţi de Statele Unite pentru destabilizarea Cubei. „A fost dat ordinul de luptă, revoluţionarii fiind îndemnaţi să iasă pe străzi”, a afirmat Miguel Díaz-Canel, conform BBC News.

Julie Chung, subsecretar de Stat american pentru Afacerile din Emisfera Vestică, s-a declarat îngrijorată de criza politică din Cuba. „Suntem profund preocupaţi de apelurile la luptă din Cuba„, a subliniat oficialul american.