- O valiză plină cu 8,5 kg de cocaină pură a aterizat pe acoperișul unei case din Sardinia.
- Drogurile, în valoare de 9 milioane de euro, trebuiau să ajungă în mâinile traficanților.
- După patru luni de anchetă, carabinierii l-au prins pe pilotul avionului care livra drogurile.
O valiză plină cu cocaină a aterizat pe acoperișul unei case din zona Sardiniei. Drogurile trebuiau să fie livrate cu un avion traficanților care așteptau la sol în Baratili San Pietro, un oraș de aproximativ 1.200 de locuitori din Sardinia, relatează The Guardian.
Advertisment
Locuitorii casei au auzit o bubuitură puternică și au sunat imediat poliția, care a găsit pe acoperiș o valiză neagră plină cu 8,5 kg de cocaină pură în valoare de peste 9 milioane de euro. „Plouă cu cocaină în Sardinia”, a relatat presa italiană despre incidentul din 28 martie, comparându-l cu tacticile folosite de traficanții de droguri din America de Sud.
După patru luni de căutări în cadrul unei anchete, denumite Fly Down, poliția l-a arestat marți pe pilotul avionului. Ancheta lor a arătat că avionul a decolat de pe un aeroport din Roma și a trecut deasupra provinciei Nuoro, în nord-estul Sardiniei, înainte de a se îndrepta spre vest, spre Baratili San Pietro, în provincia Oristano, unde a dispărut de pe radar timp de aproximativ 20 de minute.
Recomandări
Poliția a declarat că aeronava a dispărut de pe radar în minutele dinaintea aruncării valizei, deoarece zbura la o altitudine foarte joasă. „Analiza GPS-ului aflat la bordul avionului a confirmat că, în timpul celor 20 de minute, aeronava a efectuat mai multe ture în zona de deasupra locului în care a fost descoperită valiza”, a declarat poliția.
De asemenea, avionul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce făcea o escală pe aeroportul din Olbia. Cu ajutorul declarațiilor martorilor de la personalul aeroportului și a înregistrărilor privind alimentarea cu combustibil, poliția a reușit să îl identifice pe pilot. Numele lui este Francesco Rizzo, are 28 de ani și este din Roma.
Francesco Rizzo lucra ca pilot pentru o companie maghiară și transporta mai mulți oameni înstăriți când a fost arestat pe aeroportul Elmas din Cagliari. Poliția îi caută în continuare pe traficanții care ar fi trebuit să primească valiza.
Oficial, evenimentul a fost o premieră pentru Sardinia, dar poliția suspectează că au mai fost aruncate droguri din cer și înainte.
Partenerii noștri