- Anul acesta, niciun copil din România nu a mai ajuns în tabăra de vară de la Năvodari.
- În copilărie, Angela venea în tabără Năvodari alături de alţi copii din întreaga ţară, care ajungeau pe malul mării.
- Complexul de la Năvodari este o ruină plină de boscheţi, care a fost evitat de capitalism şi investiţii.
Când spui Năvodari, spui și tabăra de copii. Celebră în anii 80, a ajuns acum o ruină. Angela își aduce aminte cum și-a făcut vancanța de vară la mare în ’84. A revenit și în 90, dar deja lucrurile se schimbaseră… în rău. Asta văd și localnicii care cred că miza sunt terenurile taberei de copii.
Advertisment
„Era plină de viaţă. Cred că cel puţin o mie de copii. Toată tabără de la Lebăda până aici, plus Victoria, Perla. Toată era animată, era foarte frumos. Plin de jocuri distractive, era animată din toate punctele de vedere. Plaja era chiar până aici, până la pavilioane se întindea.
Când se făceau spectacole toate aşa, ne băteam pe judeţe. Deci era competiţia asta între judeţe şi eram atât de mândri că noi câştigam”, povestește Angela.
Recomandări
Reporter: De câţi ani nu mai vedeţi copii pe-aici, aşa ca pe timpuri?
Bărbat din Năvodari: Sunt mai bine de cinci – şapte ani. Poate şi zece ani sunt. Clădirile astea se puteau face să mai fie cazări, dar dacă nu are cine. Adică investiţiile contează.
Tabăra pentru copii de la Năvodari
Tabăra Năvodari avea 134 de hectare, iar în cadrul ei erau cazați peste 10.000 de copii în fiecare sezon. De 8 ani, însă, nu s-a mai investit niciun leu pentru a menține acest loc.
- Economia Regatului Unit nu a înregistrat nicio creștere în ultimul trimestru. PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 0,2% comparativ cu anul precedent
- Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
- Atacatorul de la Târgul de Crăciun din Germania are o istorie de amenințări legate de acte violente. Medicul a spus că „va efectua acțiuni care atrag atenția și de care oamenii își vor aminti”
- Organizațiile internaționale acuză Israelul de genocid în Gaza, în ciuda sprijinului continuu al SUA
- STUDIU. Starea de bine se îmbunătățește atunci când cânți. Care sunt beneficiile muzicii asupra sănătății
Partenerii noștri