• Anul acesta, mediile de admitere la liceu sunt mai mici comparativ cu 2020.
  • 348 elevi au fost admiși la liceu cu media generală 10.
  • 1.332 elevi nu au fost repartizați pentru că au avut formularele  incomplete.
  • Etapa a II-a a repartizării computerizate va avea loc pe 6 august.

Absolvenții de clasa a opta au aflat la ce liceu vor merge din toamnă. Anul acesta, media de admitere a fost mai mică față de anul trecut, cu 14 sutimi. Cel mai bun liceu din țară este Colegiul Național Sf. Sava din București, unde la specializarea mate-info, ultima medie de admitere a fost 9,84.

Cum arată anul acesta topul liceelor, comparativ cu anul trecut?

Au fost medii mai mici la admitere anul acesta, față de 2020. Și s-a schimbat cumva și harta liceelor unde vor merge, din toamnă, bobocii cu notele cele mai bune la admitere. Bucureștiul rămâne pe primul loc, cu două colegii. Îți vorbesc despre C.N. Sfântu Sava și C.N. Gheorghe Lazăr. Spre deosebire de anul trecut, acum Clujul dispare din acest top 10. La fel și Iașul și Focșani. Locul liceelor din aceste orașe este luat anul acesta de licee din Craiova, Galați și pLoiești. Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța rămâne și anul acesta în acest clasament.

Care sunt cele mai căutate specializări?

Cele mai căutate specializări rămân matematică-informatică și Științele naturii. Nu este o surpriză. De câțiva ani bun elevii se îndreaptă către aceste specializări.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1