• Vaccinarea cu schema completă va deveni obligatorie pentru tot personalul sanitar din Ungaria.
  • Guvernul de la Budapesta a adoptat o ordonanță în acest sens.
  • Ordonanţa va intra în vigoare în 15 august.

Administrarea primelor două doze de vaccin împotriva coronavirusului va deveni obligatorie pentru tot personalul sanitar din Ungaria, potrivit unei ordonanțe adoptate de guvern.

Ordonanţa va intra în vigoare în 15 august, iar cei care lucrează în domeniul sănătăţii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a începe vaccinarea, a declarat Ágnes Galgóczi, şeful Departamentului de epidemiologie din cadrul Centrului Naţional pentru Sănătate Publică, informează agenția MTI.

Galgóczi a explicat că vaccinarea este obligatorie pentru toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi nu s-au vaccinat încă: pentru cei care furnizează servicii de îngrijire de bază, cei din ambulatorii, cei din spitale, cei de pe ambulanţă, cei din industria farmaceutică, cei care furnizează servicii de transport pentru pacienţi – indiferent că lucrează în sistemul de stat sau în sistemul privat. În plus, vaccinarea este obligatorie şi pentru toţi cei care lucrează în cadrul instituţiilor de servicii sociale.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

De asemenea, vaccinarea este obligatorie pentru toți cei care doresc să se angajeze în acest domeniu.

Galgóczi a subliniat că vaccinarea celor din domeniul sanitar este importantă atât în vederea protejării sănătăţii proprii, cât şi în vederea protejării sănătăţii pacienţilor. Oficialul a specificat, de asemenea, că administrarea celei de-a treia doze nu va fi obligatorie pentru personalul sanitar.