• Premierul susține demiterea lui Ovidiu Vizante de la CFR Călători.
  • Săptămâna trecută, un tren cu 30 de copii a rămas blocat în camp.
  • Locomotiva trenului de marfă avea probleme cu sistemul de frânare.

În România nu mai e de mult o știre că trenurile CFR au întârzieri cumulate de câte 6 ani, într-un singur an. Vara adună milioane de minute de întârziere, iar în ultima perioadă parcă s-au înmulțit problemele. CFR invocă natura. Sunt de vină furtunile, canicula sau accidentele, cum ar fi copacii căzuți pe șine…Nimeni nu își asumă responsabilitatea și unii pasageri și-au pierdut încrederea.

„Chiar acum mă uitam, căutam trenul de Constanța și are 11 minute întârziere, dar vedem de la Fetești încolo ce se mai întâmplă”, spune o femeie.

„Fac prea mult timp, mai bine iau mașina, îmi asum consumul și aia e”, spune un alt călător.

Acum două zile un tren privat de marfă, încărcat cu fier vechi, s-a ciocnit cu alt tren, care staționa în gara Fetești. Trenul a ajuns la destinație cu câteva zeci de ore întârziere. Iar săptămâna trecută, un tren cu 30 de copii a rămas blocat în câmp. Nu se ia nicio măsură, nu se investesc banii cu cap, iar angajații sunt suprasolicitați, susține președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – Rodrigo Maxim.

Rodrigo Maxim, președinte FSTFR: „Ce se știe până acum e că mecanicul de locomotivă avea 32 de ore de serviciu. Ceea ce este inadmisibil, pentru că serviciul maxim admis pe locomotivă. În conducere simplificată este 8 ore”

Eduard Popescu, editor corespondent Aleph News: „De câteva zile călătoria cu trenul a devenit o adevărată provocare în România. Drumul de la Mangalia, până la Timișoara a ajuns să dureze chiar și peste 28 de ore, iar ruta București Constanța a fost și ea dată peste cap după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit zilele trecute la Fetești. Și dacă zilele trecute toate întârzierile au fost cauzate de către furtuni, a venit rândul caniculei să provoace întârzieri de zeci și chiar sute de minute”

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA