- De la instalarea la putere a talibanilor în Afganistan, aproximativ 18.000 de oameni au fost evacuați, după cum afirmă un reprezentant al NATO.
- Primele critici au pornit vineri și au loc pe fundalul unor manifestații de contestare a noii puteri a talibanilor.
- Marile puteri din Vest se confruntă cu un nivel tot mai ridicat de control în ceea ce privește serviciile de informații și operațiunile de evacuare.
De la preluarea controlului asupra capitalei afgane Kabul, de către talibani, au fost evacuate mai mult de 18.000 de persoane, a declarat vineri un oficial NATO, angajându-se să dubleze eforturile de evacuare, în timp ce criticile la adresa modului în care Occidentul gestionează criza sunt din ce în ce mai numeroase, transmite Reuters.
Advertisment
Mii de oameni, disperaţi să fugă din ţară, au continuat să se înghesuie la aeroportul din Kabul, a declarat oficialul pentru Reuters, sub rezerva anonimatului.
Ritmul cu care talibanii au recucerit Afganistanul pe măsură ce trupele americane și alte trupe străine se retrăgeau i-a surprins chiar şi pe proprii lor lideri şi a lăsat în multe locuri un vid de putere.
Recomandări
Talibanii au făcut apel la solidaritate înainte de rugăciunile de vineri, primele de când au preluat puterea. Totodată, aceștia i-au încurajat pe imami să convingă oamenii să nu să părăsească Afganistanul, în timp ce la aeroport au avut loc scene haotice, proteste şi rapoarte de violenţă.
Potrivit unui martor, mai multe persoane au fost ucise joi în oraşul Asadabad, în estul ţării, când militanţii talibani au tras asupra unei mulţimi care îşi demonstrau loialitatea faţă de republica afgană învinsă, în timp ce talibanii se pregătesc să înfiinţeze un emirat guvernat de legi islamice stricte.
Demonstraţii similare au avut loc în alte două oraşe din estul ţării – Jalalabad şi Khost. Afganii profitând de sărbătorirea independenţei ţării de sub controlul britanic în 1919 (la 19 august) pentru a-şi exprima furia faţă de preluarea puterii de către talibani.
Pe măsură ce se răspândeau în întreaga lume imaginile de haos și disperare din Afganistan, s-au accentuat criticile la adresa NATO și a altor puteri occidentale.
Miniștrii de externe din țările membre ale G7 au solicitat joi o reacție interstatală coordonată pentru a se evita înrăutățirea crizei, apel la care s-au alăturat țări ca și Rusia.
China a declarat că întreaga colectivitate internațională ar trebuie să sprijine Afganistanul în loc să se exercite presiuni asupra sa. De altfel, purtătorul de cuvânt al talibanilor a declarat că sprijinul Chinei pentru Afganistan este binevenit.
Sursa foto: AlephNews
Partenerii noștri