Primarul Sectorului 1 din București, Clotilde Armand, anunță că va fi instituită din nou starea de alertă dacă societatea de salubrizare nu își va îndeplini obligațiile. Reacția edilului vine la puțin timp după ce prefectul Capitalei a anunțat că nu va prelungi starea de alertă în Sectorul 1.

Primarul Clotilde Armand a anunțat pe Facebook faptul că decizia de luni privind starea de alertă a fost luată în urma unei discuții între reprezentanții Primăriei și ai companiei de salubrizare.

„Prefectul Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în Sectorul 1 pentru că astăzi la prefectură a avut loc o întâlnire între reprezentanții companiei de salubrizare și Primăria Sectorului 1, iar compania Romprest Service S.A, din cauza căreia am ajuns să avem stare de alertă pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, a dat asigurări că nu mai șantajează autoritatea locală și că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare așa cum prevede legea salubrizării și regulamentul municipial de salubrizare”, a declarat Clotilde Armand.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Totuși, edilul Sectorului 1 spune că starea de alertă poate fi din nou impusă dacă societatea de salubrizare nu își face treaba.

„De asemenea, compania de salubrizare a acceptat ceea ce noi am spus de aproape un an de zile și a refuzat sistematic să priceapă, menținând un șantaj ticalos: fără facturi umflate și fără curățenie fictivă. În caz contrar vom aveam din nou stare de alertă”, a precizat primarul Armand.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că nu va prelungi starea de alertă în Sectorul 1, cerută de primarul Clotilde Armand, pentru că situația din teren arată că salubrizarea este, în acest moment, bună și nu se mai impune o asemenea măsură.