- Nouă cadre medicale de la Spitalul Judeţean şi două de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost amendate pentru că nu purtau măşti de protecţie în spital.
- Printre persoanele amendate este şi un medic.
- Ele au fost descoperite în timpul unui control al Direcţiei de Sănătate Publică.
Nouă cadre medicale de la Spitalul Judeţean şi două de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost amendate cu 5.000 de lei fiecare pentru că nu purtau măşti de protecţie în timpul serviciului.
Advertisment
Ele au fost descoperite în timpul unei acţiuni a inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Printre persoanele amendate este şi un medic de la Spitalul Judeţean, au anunţat inspectorii DSP Galaţi.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean susţin că spitalul are echipamente de protecţie şi anunţă că toate cadrele medicale amendate ar putea fi sancţionate şi de conducerea unităţii medicale pentru că nu au purtat mască de protecţie.
Recomandări
„Au echipamente de protecție, dar nu le purtau corespunzător”
„Spitalul dispune de destule echipamente de protecţie, cadrele medicale sancţionate erau dotate cu echipament de protecţie, dar nu îl purtau corespunzător.
Cu siguranţă (n.r. vor fi sancţionaţi).
Spitalul va face o anchetă, dar amenda probabil îi va sensibiliza”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi, Ionuţ Băneşanu.
Controalele s-au desfăşurat în weekend. Cu această ocazie au fost descoperite şi alte nereguli pentru care au fost sancţionate şi spitalele.
Sancțiuni pentru lipsa substanțelor dezinfectante și pentru nerespctarea măsurilor de siguranță
„Sancţiunile au fost aplicate pentru lipsa din dotarea unităţii a substanţelor dezinfectante pentru dezinfecţia veselei, pentru nerespectarea măsurilor speciale instituite în situaţii epidemiologice deosebite şi pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Galaţi.
Valoarea totală a amenzilor este de 54.000 de lei. Controalele vor continua şi în perioada următoare.
- Cel puțin 100 de soldați nord-coreeni au fost uciși în luptele din războiul din Ucraina. Alți 1.000 au fost răniți
- Cât de des zbori cu avionul? Media de vârstă a avioanelor de transport a crescut considerabil
- Disney retrage o poveste transgender din serialul de animație pentru copii „Win or Lose” de la Pixar. Ce motive stau în spatele deciziei
- Nick Jonas a primit reacții negative după ce și-a exprimat pentru Elon Musk: „Du-ne în anul 3000”
- Ai putea fi amendat dacă te săruți în public. Ce inițiativă are un avocat italian
Partenerii noștri