• Instagram planifică dezvoltarea unui serviciu dedicat minorilor sub 13 ani.
  • Procurorii se opun deciziei rețelei de socializare și cer consultare mai multă.
  • Instagram pune pauză planurilor și începe să se consulte public cu părinții și autoritățile.

Instagram lucrează la adăugarea de controale opționale pentru părinți la conturile utilizatorilor cu vârsta de 13 ani și mai mari. În postarea de pe blog se precizează că mai multe detalii despre cum va funcționa acest lucru vor fi anunțate în lunile următoare, transmite CNN Business.

În timpul unui interviu acordat luni în cadrul emisiunii Today Show, șeful Instagram ,Adam Mosseri a declarat că Instagram lucrează la o serie de instrumente care să ajute la abordarea problemei sănătății mintale. Printre acestea se numără o funcție numită Take a Break (Ia o pauză), care permite utilizatorilor să părăsească temporar platforma atunci când trec printr-o perioadă dificilă, cum ar fi o despărțire, fără ca alții să poată comenta sau trimite mesaje.

Într-o postare pe blog din luna iulie, compania a declarat că dezvoltă „o nouă experiență Instagram pentru preadolescenți”, gestionată de părinți și tutori, ca parte a eforturilor sale de a „reduce motivația persoanelor cu vârsta sub 13 ani de a minți în legătură cu vârsta lor”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Procurorii nu sunt de acord. Au cerut să se pună pauză pe aceste planuri

Măsura vine cu doar câteva zile înainte ca Senatul SUA să organizeze o audiere intitulată „Protejarea copiilor online: Facebook, Instagram și daunele pentru sănătatea mintală”, pentru a discuta despre presiunea cu care se confruntă tinerii din ziua de azi pe rețelele de socializare. Această audiere vine după o investigație a Wall Street Journal în jurul a ceea ce știe Facebook despre modul în care Instagram afectează utilizatorii adolescenți, inclusiv sănătatea lor mintală.

Așadar, Instagram pune pe pauză planurile de a dezvolta serviciul său pentru copiii sub 13 ani, după ce s-a confruntat cu presiuni din partea legislativului.

„Acest lucru ne va da timp să lucrăm cu părinții, experții, factorii de decizie politică și autoritățile de reglementare, să le ascultăm îngrijorările și să demonstrăm valoarea și importanța acestui proiect pentru adolescentele mai tinere care sunt online în prezent.”