• O lovitură dezastruoasă s-a petrecut duminică la limita dintre Milano și San Donato.
  • Aparatul de zbor (cod de identificare YR-PDV), o serie de mașini care erau parcate și o clădire au luat foc.
  • Au fost necesare câteva ore bune pentru ca echipa de pompieri să poată să stingă incendiile, scrie lastampa.it.

În prezent se încearcă să se reconstituie momentele premergătoare tragediei aviatice. Avionul care era dotat cu o singură elice și un turbomotor, aparține unei firme din România și a fost produs în Elveția. Acesta avea planificat pentru duminică un zbor către Olbia din Sardinia, decolând duminică la ora 13:04 de pe aeroportul Linate din Estul orașului Milano.

Pilotul era chiar miliardarul Dan Petrescu, care a efectuat o manevră de întoarcere deasupra Segrate (o comună la Est de Milano) și a portului de hidroavioane, cum era prevăzut, după care a survenit și tragedia.

„O defecțiune probabilă a motorului”, constituie o primă circumstanță a ipotezei accidentului. „A avut loc o adevărată explozie, cu proiecția acestui avion în diverse puncte”, detaliază un reprezentant al brigăzii de pompieri din Milano, Carlo Cardinali, explicând că „avionul a făcut un viraj după decolare și, prin urmare, probabil că pilotul a observat o anomalie”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

A văzut flăcări sub avion

Potrivit unuia dintre martori, a văzut „flăcări sub avion înainte de impact”. Naționalitatea tuturor pasagerilor nu este însă cunoscută, numai a unui singur pasager, deoarece autoritățile au găsit un document francez. Se pare că nu a fost informat cu privire la situația de urgență de la Linate.

Lucrările în clădirea pe care s-a prăbușit avionul erau în curs de derulare, iar soarta a făcut ca nimeni să nu se afle înăuntru la momentul impactului.

La fața locului au mai intervenit serviciul de salvare cu elicopterul, patru ambulanțe, o salvare, o brigadă de pompieri, carabinierii, poliția și poliția urbană: în prezent se desfășoară activități pentru a se stabili dacă sunt și alte persoane implicate.

„Am auzit un avion pe punctul de a cădea, cu elicele oprite”, a povestit un băiat care locuiește la câteva zeci de metri de clădire și el martor al tragediei. Zicând că „apoi am auzit ferestrele tremurând și, ca în filme, m-am dus la fereastră și am văzut o coloană de fum care se ridica.”

Un alt martor al accidentului aviatic este Mina Ishak, o proprietară a unei pizzerii, denumite Crazy Pizza, de pe aceeași stradă unde s-a petrecut drama. „Am auzit mai întâi un zgomot de sus. Apoi am auzit o explozie, a sunat ca o bombă, iar pământul s-a cutremurat”. Piese de avion erau peste tot în jurul locului accidentului.

S-a demarat o investigație

Agenția Națională pentru Siguranța Zborurilor (Ansv) tocmai a demarat o investigație și a ordonat ca un anchetator să fie detașat la locul accidentului. La locul catastrofei din Milano a sosit și procurorul general adjunct al orașului, Tiziana Siciliano.

Directorul de șantier al stației de autobuz pe care s-a prăbușit avionul, Giuseppe Pugliese, le-a explicat jurnaliștilor că în stația de autobuz gestionată de Autostazione Milano se construiește în prezent o nouă clădire. Directorul de șantier este de părere că a fost un eveniment tragic, dar și bine că nu au fost muncitorii de la construcții în clădire pentru că dacă aceștia ar fi lucrat și în această duminică ar fi fost o adevărată tragedie națională. „S-a prăbușit mai degrabă pe fațadă decât pe acoperiș, dar nu am putut intra.”

Edoardo, student care aștepta un autobuz în stația San Donato, o comună din Sud-Estul orașului Milano, a povestit pentru AdnKronos: „Am auzit un zgomot puternic și o bubuitură. Oamenii s-au speriat și au început să fugă. Imediat după aceea, flăcările s-au ridicat din clădirea afectată și din câteva mașini parcate pe stradă”.

Și pe urmă: „Înainte de prăbușire, am auzit un zgomot puternic deasupra capului meu, avionul chiar deasupra mea, apoi o bubuitură, era foarte aproape, într-adevăr. Totul s-a întâmplat foarte repede. M-am speriat și a fost imediat panică în rândul oamenilor”, a ținut să povestească tânărul student.

Pe la locul producerii tragediei de duminică, au trecut și primarul din Milano, Giuseppe Sala, dar și primarul din San Donato Milanese, Andrea Checchi.

Numele străzii comemorează un alt accident aviatic tragic

În realitate, locul unde a căzut avionul este situat la limita dintre cele două localități. În plus, coliziunea s-a petrecut la numai câteva sute de metri de strada „8 ottobre 2001”, o stradă care este dedicată victimelor de la Linate. În aceeași zi, acum 20 de ani, pe aeroportul din Milano s-a petrecut o altă tragedie în care au pierit 118 de oameni.

În condiții de ceață densă, o aeronavă privată Cessna Citation CJ2 ar pătruns în mod eronat pe pistă și s-a ciocnit cu un avion al companiei Scandinavian Airlines care se îndrepta spre Copenhaga, Danemarca.

Ca urmare a impactului și a incendiului care s-a declanșat cu repeziciune, pasagerii din ambele aeronave precum și patru manipulatori de bagaje care lucrau în departament au rămas fără nicio șansă. Un singur supraviețuitor a ieșit în viață din acest eveniment sinistru.