• Acesta a precizat că în acest moment sunt acoperite toate situațiile în privința testării elevilor.
  • Elevii care vor să revină la școală vor fi testați gratuit.
  • Acolo unde nu există cabinete medicale școlare se vor organiza echipe mobile de testare.

Miercuri, 6 octombrie 2021, la ora 18:00, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat cum se pot reîntoarce la școală elevii după 8 zile de online. Elevii care vor să revină în băncile școlii în a opta zi, după ce au trecut la învățământul în mediul online, din cauza situației epidemiologice din clasă, vor fi testați gratuit. Completarea ordinului comun a fost semnat și trimis la Monitorul Oficial.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, miercuri, că a semnat completarea ordinului comun dintre ministerele Educației și Sănătății, prin care s-a eliminat o eroare comisă de un funcționar.

„Avem 3 situații posibile. Dacă există cabinete medicale școlare elevii se vor putea testa, există obligația testării elevilor care solicită acest lucru în cabinetele medicale școlare în scopul revenirii la școală cu prezență fizică începând cu ziua a opta. Acolo unde nu există cabinete medicale școlare, se va solicita DSP, iar DSP va organiza echipe mobile de testare pentru a testa elevii care solicită acest lucru în vederea revenirii la școală începând cu ziua a opta. Dacă sunt elevi care s-au testat oriunde altundeva vor putea prezenta și ei rezultatul negativ al acestui test pentru a putea reveni la școală începând cu ziua a opta”, a spus ministrul.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Acesta a precizat că în acest moment sunt acoperite toate situațiile în privința testării elevilor. El a mai spus că „este regretabil” că printr-o adresă semnată de un funcționar al Ministerului Sănătății s-au adus completări unui ordin comun de ministru, ceea ce este ilegal.

„S-a înlăturat acest neajuns, s-a rectificat, iar astăzi (miercuri – n.r.) se va publica în Monitorul Oficial completarea la ordinul comun de ministru prin care am clarificat integral acest lucru”, a mai spus Cîmpeanu.