• Dr. Copaciu spune că din 17 august reanimarea de la SUUB e plină cu „critici Covid, mutaţia Delta”.
  • Medicul vorbeşte despre „tineri cu sau fără comorbidităţi” care nu cred în virus şi nici în vaccin.
  • Joi a fost înregistrat un record absolut al persoanelor care au decedat din cauza COVID-19: 328 de decese.

Tineri cu sau fără boli asociate, care nu cred în virus sau în vaccin, chiar dacă au mască de oxigen, fac ca Reanimarea de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti să fie plină. „Din 17 august reanimarea noastră e plină de critici COVID, mutaţia Delta”, spune medicul Elena Copaciu.

Elena Copaciu, medic şef Clinică Anestezie Terapie Intensivă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), publică, pe Facebook, pe RoVaccinare, un jurnal de „front” pandemic.

„68 de ani, singură, nevaccinată, cu simptome Covid de o săptămână, adusă de la sute de km distanţă pentru internare de doi preoţi din parohia sa! Direct la critici! 42 de ani, bărbat, nevaccinat, miocardită virală Covid-19. Stare critică.
Pacient în jur de 70 de ani, adus cu forţa de familie la camera de gardă, simptomatic de multe zile, saturaţie în oxigen a sângelui- 60%!!… admis direct în terapie intensivă!
4 pacienţi de diverse vârste internaţi simultan cu fenomene de miocardită virală asociată pneumoniei Covid-19 cu mutaţia delta.
Teolog, peste 50 de ani, cu comorbidităţi, nevaccinat, externat după cam 5 săptămâni, 4 în terapie intensivă. Colegii săi de salon au fost mai puţin norocoşi!”, sunt doar o parte dintre pacienţi.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Medicul vorbeşte despre „tineri cu sau fără comorbidităţi” care nu cred în virus şi nici în vaccin, „chiar cu măşti de CPAP (pentru ajutor respirator – n.r.) sunt foarte conectaţi la mediul lor profesional şi rămân aşa până suntem nevoiţi să îi sedăm şi aplicăm metode invazive pentru a menţine oxigenarea la un nivel care să nu afecteze funcţionarea organelor interne”.

Dr. Copaciu spune că din 17 august reanimarea de la SUUB e plină cu „critici Covid, mutaţia Delta”, şi a fost dublată capacitatea de admisie, însă nu aşa se face medicina în acest secol.

„Am dublat capacitatea de admisie. Nu vreţi să ştiţi cu ce eforturi! Ne pregătim poate de triplare! Dar nu aşa se face medicina acestui secol în Europa! E vremea să înţelegem exigenţe de sănătate publică şi să decidem noi ca societate, ce dorim de fapt? Care ne sunt priorităţile! Cred că noi ca popor nu am înţeles ce importantă e sănătatea! Când eşti sănătos poţi să îţi urmezi toate visurile! Fără sănătate e mult, mult mai greu”, explică medicul.

Joi a fost înregistrat un record absolut al persoanelor care au decedat din cauza COVID-19: 328 de decese. Au fost înregistrate 14.744 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. În spitale erau internaţi cu COVID-19 14.569, iar dintre ei, 1.513 erau internaţi la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 400 sunt minori, 377 fiind internaţi în secţii şi 23 la ATI.